
Bugetul de stat pentru anul anul acesta prevede lansarea a nouă programe de finanțare din fonduri naționale, acestea urmând să fie gestionate, așa cum s-a întâmplat și până în prezent, de către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMACA).
Judecând după succesul primei ediţii, lansate în 2017, cel mai important program de finanțare pentru afacerile debutante va continua să fie Start-up Nation România, acesta urmând să dispună de un buget de două miliarde de lei pentru sesiunea ce se va lansa în primăvara acerstui an.
În Regiunea vest, de pildă, programul are până în prezent peste 800 de firme beneficiare. Totodată, programul Femeia Manager primește un buget de 10,5 milioane de lei, cu mult mai mare decât cel din anul 2017. Alte programe de finanțare vor sprijini creșterea exporturilor, activitățile de comerț și servicii, dar și producția de bunuri de larg consum.
Un plus financiar pentru programul Start-up Nation România
Acest program de finanțare are alocate, în cadrul proiectului de buget pentru anul 2018, fonduri de două miliarde de lei, față de puțin peste 1,7 miliarde de lei disponibile în 2017, astfel că programul va finanța un număr aproximativ zece mii de afaceri debutante, spre deosebire de doar 8.600 în cursul anului trecut.
Stimularea exporturilor
Programul pentru stimularea exporturilor are alocat un buget de 45,61 de milioane de lei pentru anul 2018. Ajutorul financiar nerambursabil va fi destinat şi în acest an firmelor care își propun creșterea exporturilor și consolidarea poziției pe piețele externe.
Sprijinirea activităților meșteșugărești
Prin intermediul acestui program de finanțare, meșteșugarii și cei care comercializează produse artizanale pot participa gratuit la târguri de profil, în scopul valorificării propriilor produse. Cheltuielile eligibile pe care acești beneficiari le pot deconta sunt cele legate de transportul produselor și participarea la un târg de artizanat. Bugetul estimat pentru anul 2018 este de 890.000 de lei, identic cu cel din 2017.
Programul Femeia Manager
Fondurile prevăzute pentru acest program de finanțare sunt de 10,50 milioane de lei, cu mult peste bugetul alocat în cursul anului trecut, de doar un milion de lei. Dacă în cursul anului 2017, acest program a finanțat participarea gratuită a femeilor antreprenor la conferințe regionale și internaționale, workshop-uri, datorită spectaculoase a bugetului pentru anul 2018 femeile antreprenor vor putea solicita sprijin nerambursabil pentru demararea sau dezvoltarea unor afaceri proprii, așa cum de altfel s-a mai întâmplat în trecut.
Târgul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii
Anul trecut, Programul pentru organizarea Târgului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (TIMM) a beneficiat de un buget total de cinci milioane de lei și a sprijinit dezvoltarea capacităţii şi a spiritului antreprenorial prin organizarea de workshop-uri în cadrul manifestării expoziţionale. Pentru 2018 este prevăzut un buget identic, fiind estimată sprijinirea unui număr de 4.000 de IMM-uri.
Comerț și servicii
Programul pentru Comerț și Servicii va primi în acest an un buget de aproximativ 50 de milioane de lei. Banii vor putea fi utilizați de către firmele private din sectorul IMM care au un istoric de cel puțin un an în demararea sau dezvoltarea unor afaceri în domenii de activitate din sfera comerțului sau serviciilor de piață. Este singurul program de finanțare care sprijină activitățile de comerț.
Programul EMPRETEC
Acest program de finanțare sprijină participarea persoanelor fizice la cursuri și workshopuri de antreprenoriat, în vederea dobândirii cunoștințelor și abilităților necesare pentru lansarea unor viitoare afaceri. Bugetul în anul 2018 este estimat la 504.000 de lei, fiind identic cu cel din anul anterior.
Microindustrializarea
Programul pentru Microindustrializare sprijină IMM-urile care au o activitate de cel puţin un an să obțină un ajutor financiar nerambursabil de până la 450.000 de lei, în vederea înființării sau dezvoltării unor mici fabrici.
Programul de susținere a internaționalizării
Acest program de finanțare are prevăzute fonduri de 18 milioane de lei în 2018, spre deosebire de sesiunea din 2017, atunci când bugetul disponibil a fost de 25 de milioane de lei. Alocarea financiară nerambursabilă acordată beneficiarilor este în cuantum de maximum 50.000 lei, reprezentând maximum 90 la sută din valoarea cheltuielilor eligibile. Obiectivul programului de finanțare este acela de a stimula mediul de afaceri prin crearea unor instrumente de promovare individuală pe piețele externe a IMM-urilor românești.