Filmul „Donbass”, proiectat la Casa Artelor

Donbass

Cei care se vor afla miercuri, 6 februarie, la ora 19,30, în sala „Studio Art” de la Casa Artelor vor avea ocazia de a viziona pelicula „Donbass”, în regia lui Sergei Loznitsa, distinsă cu Premiul pentru cel mai bun regizor în cadrul secțiunii „Un Certain Regard” la cea de-a 71-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes şi propunerea Ucrainei la Oscar 2019. „Donbass” este o coproducție Germania/Ucraina/Franța/România/Olanda și l-a avut ca director de imagine pe Oleg Mutu.

Film de război care ilustrează absurdul într-o manieră comică, halucinantă pe alocuri, „Donbass” reprezintă un portret în 13 capitole al celei mai tulburate zone din Europa zilelor noastre.

„Prin estetica sa remarcabilă, filmul se prezintă ca o dramă de război deghizată într-o comedie neagră”, subliniază publicaţia „Le Figaro”, remarcând că pelicula oferă o viziune imersivă asupra conflictelor din teritoriu.

Donbass este numele unei regiuni din estul Ucrainei, în care se desfășoară un război hibrid ce implică un conflict armat deschis, însoțit de crime și jafuri comise de bande separatiste.

Aici, războiul este numit pace, propaganda este enunţată ca adevăr și ura este declarată a fi iubire. O călătorie prin Donbass se desfășoară ca un lanț de aventuri incredibile, în care grotescul și tragicul se amestecă precum viața și moartea. Mai mult decât povestea unei regiuni, a unei țări sau a unui sistem politic, filmul surprinde realitatea unei lumi pierdute în identități post-adevăr, false. Este o poveste care ne privește pe toți.

„Subiectul pe care îl urmăresc și ceea ce mă preocupă în mod special se concentrează asupra tipologiilor umane produse de o societate condusă de agresivitate, degradare și dezbinare. Oamenii – prin relațiile dintre ei și mentalitățile lor – sunt cei care pregătesc terenul pentru evenimente istorice catastrofale”, afirmă Sergei Loznitsa, regizorul și scenaristul filmului ce va fi prezentat la Casa Artelor.

Biletele costă zece lei şi se pot achita la intrare, în seara proiecţiei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *