File din istoria artei interbelice timișorene

muzeu 2

Ziua de 14 decembrie 1930 va rămâne, în istoria artelor plastice de la Timișoara, ca fiind cea în care a fost vernisat primul Salon al Artelor Plastice bănățene, organizat de Muzeul Bănățean și Asociația Academică de Arte Frumoase.

CITEȘTE ȘI: Raed Arafat nu face nicio concesie de Revelion: ”Cei care vor ieși în fața blocului să iasă cu mască. Deci, nu concerte, nu petreceri”

Întemeietori au fost Ferdinand Gallas, împreună cu Ioachim Miloia, Andreas Ferch, Aurel Ciupe și Iulius Podlipny. „La Timișoara, în 21 ianuarie 1922, a luat ființă Asociaţia bănăţeană de arte frumoase, cu 43 de membri fondatori (pictori, sculptori, arhitecți, graficieni, artiști decoratori, iubitori de artă) și Iosif Velceanu ca președinte.

Generoasele obiective ale asociației vizau promovarea artelor plastice și a arhitecturii, modelarea gustului estetic al publicului înspre o artă autentică, cultivarea solidarității între membrii organizației și asigurarea bunăstării materiale a acestora. Pentru atingerea scopului asociației, urmau să se deschidă ateliere, să se înființeze un muzeu artistic, «Arta Banatului», să se editeze o revistă, să se organizeze concursuri pentru proiectarea și ridicarea de monumente, urmau să colecționeze obiecte vechi și pictură cu valoare artistică, care vor fi încredințate muzeului.

Expoziție în Sala Cavalerilor din Castelul Huniade

Prima reușită a programului a constat în organizarea unei considerabile expoziții (268 picturi, 40 sculpturi, numeroase obiecte de artă decorativă), în 28 august 1923, în Sala Cavalerilor din Castelul Huniade, deschisă cu ocazia adunării generale a Astrei. Au urmat încă două expoziții colective, în noiembrie 1923 și iulie 1924. În vara anului 1924 asociația s-a dezmembrat. În locul ei a luat ființă Societatea Academiei Artelor Frumoase din Timișoara, condusă de I. D. Ștefănescu, implicat în viața culturală a Banatului prin susținerea unor conferințe despre artă.

Primul Salon al Artelor Plastice Bănățene

După doi ani, în 1926, s-a înființat asociația Amicii Artelor, restructurată după un timp de Emanuil Ungureanu sub numele de Asociaţia Artelor Frumoase. La interval de șapte ani de la deschiderea celei dintâi expoziții colective, între 14 – 31 decembrie 1930, într-o sală a Primăriei s-a deschis primul Salon al artelor bănățene, care a reunit 24 de pictori, șapte sculptori și un ceramist”, subliniază reprezentanții Muzeului Național al Banatului.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *