Femeie prinsă când căra trei saci în care se aflau braţele şi trunchiul soţului pe care îl tranşase

Femeia găsită fără viață pe deal a fost ucisă

O femeie a fost prinsă de poliţişti, la Târgu Frumos (Iaşi), în timp ce căra, în trei saci, braţele şi trunchiul soţului ei, pe care îl tranşase în apartamentul lor din Roman (Neamţ), unde a fost găsit şi capul bărbatului, aruncat la coşul de gunoi, spun surse din Poliţie.

Potrivit surselor citate, în noaptea de luni spre marţi, o femeie care avea mai multe bagaje voluminoase a coborât la Târgu Frumos dintr-un microbuz care venea de la Roman şi s-a urcat într-un taxi. După ce aceasta a coborât din autoturism, şoferul a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a anunţat că bagajele unei cliente emanau un miros suspect, care semăna cu mirosul de cadavru.

Ulterior, femeia a fost oprită pe stradă de poliţişti, care au descoperit că în bagajele acesteia erau, ambalate în trei saci, braţele şi trunchiul unui bărbat.

Femeia a spus că bagajele îi fuseseră trimise de o persoană din Bucureşti şi că trebuia să le transporte la Roman, fără să ştie ce conţin, însă, pentru că a adormit în microbuz, a coborât la Târgu Frumos.

Aceasta a fost dusă la Poliţie, unde a recunoscut că braţele şi trunchiul aparţin soţului ei, pe care îl omorâse în apartamentul lor din Roman.

”A fost găsită femeia la o sută de metri de piaţă, a fost legitimată, procurorii criminalişti stabilind că este din Roman şi că ar fi venit cu autocarul cu cei trei saci, bine împachetaţi, în cursul nopţii“, a declarat Carmina Pascal, prim procuror al Parchetului Tribunalului Iaşi.

Poliţiştii şi procurorii au făcut percheziţii la locuinţa femeii, unde au găsit şi capul bărbatului, aruncat la coşul de gunoi, au mai spus surse din Poliţie.

Ancheta în acest caz, începută iniţial de procurorii criminalişti din Iaşi, a fost preluată de cei din Neamţ.

 

Sursa: mediafax.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *