Femeie lovită de un individ beat şi teribil de nervos. Atacatorul a fost prins – Video

atacator magazin brediceanu

Un scandalagiu periculos a făcut cunoştinţă cu arestul, după ce a agresat fizic o femeie, într-un magazin din Timişoara.

CITEȘTE ȘI: Medic atacat şi trântit la pământ de un pacient, pe holul spitalului. În cădere, s-a lovit la cap de mobilier (Video)

Incidentul s-a produs marţi seara, în jurul orei 20,40, când individul, care era sub influenţa băuturilor alcoolice, a încercat să intre într-un supermarket, însă o femeie, agent de pază la unitatea comercială, i-a interzis accesul.

Bărbatul s-a înfuriat, i-a smuls agentei de pază tomfa şi a lovit-o cu ea de mai multe ori. Oamenii legii de la Secția 1 Timișoara au reuşit să-l reţină pe agresor (foto), în vârstă de 32 de ani, conducându-l la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

CITEȘTE ȘI: O fetiţă de 1 an s-a înecat în cadă, în timp ce mama ei vorbea la telefon de 50 de minute

În cauză a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire și tulburarea ordinii și liniștii publice.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *