Federația Asociațiilor de Locatari Timișoara cere eliminarea unor cheltuieli inutile care îi ard la buzunare pe cetățeni

Chiriile la final de 2023. Prețurile din Timișoara

Federația Asociațiilor de Locatari Timișoara cere eliminarea unor cheltuieli inutile care îi ard la buzunare pe cetățeni

În ultima perioadă, foarte multe dintre asociațiile de bloc s-au trezit cu mai multe probleme atunci când au încercat să depună la instanță dosare care aveau ca obiect modificarea de acte constitutive. Faptul e semnalat de Federația Asociațiilor de Locatari Timișoara (FALT), care enumeră situațiile respective. schimbarea președintelui asociației de proprietari, a unui membru în comitet sau în comisia de cenzori, înregistrarea comitetului sau a comisiei de cenzori.

În cauzele respective se constată, de pildă, că dacă o asociație depune un dosar doar pentru că s-a schimbat președintele sau membrii din comitet, acesta e respins pentru că se cer anumite documentele și pentru cenzor, care trebuie să respecte prevederile din lege, dar sunt interpretabile.

Niște servicii ar putea fi gratuite, dar nu sunt

FALT, organizație neguvernamentală care reprezintă interesele a peste 3.500 de asociații de locatari și proprietari din Timișoara, membră a Ligii HABITAT România, atrage atenția parlamentarilor și Ministerului Dezvoltării că e necesară o intervenție urgentă pentru a se stopa creșterea cheltuielilor inutile ale cetățenilor care locuiesc la bloc, mulți dintre aceștia având venituri modeste.

”La momentul adoptării Legii nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, reprezentantul FALT și Liga HABITAT a făcut o serie de propuneri de îmbunătățire a legii, care dacă erau analizate mai atent și se acceptau, cetățenii nu erau obligați să suporte acum costuri în plus. Ne referim aici doar la un singur articol din lege, care aparent s-ar crede că nu poate produce efecte așa de grave, la modul în care a fost redactat și votat.

În lege, la la art. 46, alin. 1 și alin. 2, se prevăd următoarele „La adunarea proprietarilor în vederea constituirii asociației de proprietari, proprietarii vor alege dintre cei prezenți un comitet executiv format din președintele asociației de proprietari şi un număr par de membri, precum și un cenzor sau o comisie de cenzori şi vor hotărî numărul membrilor acestora și durata mandatelor lor. Alegerea acestora se face cu jumătate plus unu din numărul proprietarilor prezenți.

Durata mandatelor nu poate fi mai mare de 4 ani şi pot fi reînnoite. Dacă dintre membrii asociației de proprietari nu se poate alege un cenzor, atunci adunarea generală a proprietarilor mandatează comitetul executiv pentru angajarea unui cenzor din afara asociației de proprietari, persoană fizică cu studii superioare în domeniul economic sau juridic ori persoană juridică cu domeniul de activitate contabilitate, audit financiar sau consultanta în domeniul fiscal, pe bază de contract individual de muncă sau, după caz, contract de prestări de servicii”, precizează FALT.

Potrivit federației timișorene care-i reprezintă pe locatarii din blocuri, marea problemă este că interpretarea multor instanțe duce la respingerea cererii de modificare a actelor constitutive dacă asociația a ales un cenzor cu studii superioare economice cu care a încheiat un contract de mandat cu titlu gratuit. Cenzorul ales nu avea calitatea de proprietar în imobil, iar din rândul proprietarilor niciunul nu îndeplinea condițiile prevăzute de lege.

”Așa cum este formulat articolul în lege și în interpretarea judecătorului, acesta cere imperativ contract de muncă sau contract de prestări servicii pentru cenzorul ales de asociație. În concluzie, asociația nu poate beneficia de serviciile unui cenzor extern, cu calificare profesională în domeniul științelor economice care să facă un serviciu gratuit pentru proprietari. Rezultă foarte clar cum un articol de lege prost aprobat și interpretat de un judecător face ca cetățenii să suporte costuri în plus”, punctează FALT.

Asociațiile, blocate dacă cenzorii nu au anumite studii

Situația este și mai complicată în lege, însă, pentru că la art. 60, alin. 1, aceasta prevede că în cazul în care cenzorul sau membrii comisiei de cenzori sunt persoane fizice, acestea trebuie să aibă cel puțin studii medii în domeniul economic sau studii în domeniul juridic”.

O cerință imperativă care face aproape imposibilă alegerea unui cenzor din cadrul asociației și implicit o obligă să încheie un contract de muncă, dar care presupune costuri foarte mari, ori un contract de prestări servicii care, de asemenea, sporește mult cheltuielile. De ce un proprietar cu studii superioare în alt domeniu decât economic sau juridic nu poate fi ales cenzor în asociația de bloc? E o întrebare legitimă pe care le-o adresează FALT parlamentarilor.

CITEȘTE ȘI: Medicul timișorean Voichița Lăzureanu: „Să revenim la ceea ce ştiam înainte / Să ne împărţim în sănătoşi şi bolnavi, nu în vaccinaţi şi nevaccinaţi”

”Consecințele sunt mult mai grave decât par, în special pentru asociațiile care au cont bancar prin care fac încasări și plăți, deoarece sunt bănci care le-au blocat contul fie pentru că asociațiile nu și-au actualizat informațiile privind președintele, fie președintele a decedat sau a plecat din bloc, iar până la alegerea unui alt președinte și validarea acestuia de către instanță, procedură care poate dura și trei luni de zile, fiind vorba de o modificare de acte constitutive ce pune asociația în imposibilitatea de a face plăți și încasări. Asociația nu poate beneficia nici de banii care deja îi are în cont”, precizează FALT. Cu alte cuvinte, asociația de proprietari sau de locatari pur și simplu nu mai poate funcționa din cauza unei prevederi ultrabirocratice.

Zeci de articole îi ard la buzunar pe cetățeni

”Am dat doar un exemplu cu cenzorul, dar sunt zeci de articole care pun cetățenii să scoată bani din buzunar, din casă, pentru că legea este birocratică și deși de doi ani se încearcă modificarea ei, până în prezent nu s-a rezolvat nimic. Chiar dacă parlamentarii sunt de acord cu unele îmbunătățiri absolut necesare, reprezentantul Ministerului Dezvoltării se opune categoric, cu argumente neîntemeiate care au ca scop să determine parlamentarii să nu facă modificările necesare. Solicităm și pe această cale parlamentarilor să reprezinte cu adevărat cetățenii și să analizeze legea conform propriilor lor conștiințe și nu cum vrea reprezentantul Ministerului Dezvoltării”, avertizează FALT.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *