Fațada Operei intră în reparații

fatada opera

Primăria Timișoara, care a aflat recent că deține în proprietate și Palatul Culturii, a demarat procedura de licitație pentru lucrările de reabilitare a acesteia.

Mai multe instituții de cultură au sediul în Palatul Culturii: Opera și Teatrul Național, Teatrul Maghiar și Teatrul German.

Suma pe care municipalitatea o pune la bătaie este de 632.000 de lei (plus TVA), iar lucrările prevăd în principal reabilitarea fațadei, care a suferit degradări importante, vizibile și mai puternic după ce imobilul a fost iluminat artistic.

Deși admite că forma inițială a fațadei a fost una frumoasă, conducerea Primăriei Timișoara consideră că va fi păstrat aspectul actual, pentru că între timp zona a suferit modificări importante și au apărut clădiri mai înalte.

De asemenea, s-a apreciat că avem de-a face cu „o concepție a unui mare arhitect român, Duiliu Marcu, fiind mai importantă opțiunea lui decât a unora care, dintr-un anumit fundamentalism, se uită mereu în urmă”.

În timpul lucrărilor, va fi verificată ipoteza celor două statui care s-ar afla de o parte și de cealaltă a fațadei. Dacă există, acestea vor fi amplasate pe câte un postament, la stânga și la dreapta intrării în clădire.

Reabilitarea va începe efectiv în 2016 și se va lucra și la părțile laterale ale Palatului Culturii, precum și la desființarea unor spații (de exemplu, atelierul de croitorie) care nu-și mai au rostul, conform aprecierilor din partea conducerii municipalității.

Deocamdată, nu se pune problema unor lucrări de restaurare a sălii de spectacole.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *