
Procurorii DIICOT acuză un bărbat de 36 ani din Arieşeni, judeţul Alba, acuzat că a făcut sex cu un adolescent, a făcut poze în timpul „partidei” şi apoi le-a distribuit prietenilor.
Din cercetările anchetatorilor reiese că suspectul, Doru Daniel Neag, ar fi întreţinut acte sexuale cu minorul în luna februarie a acestui an, „în scopul producerii de materiale pornografice”.
„S-a reţinut că, în timpul actelor sexuale, inculpatul a realizat mai multe fotografii cu telefonul mobil, iar materialele realizate prezentându-l pe minor având un comportament sexual explicit le-a distribuit mai multor persoane, prin intermediul aplicaţiei messsenger şi prin bluetooth”, se mai spune informarea procurorilor.
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea şi procurori DIICOT Oradea au efectuat o percheziţie la locuința bărbatului din Arieșeni, de unde au ridicat sisteme informatice şi medii de stocare a datelor informatice, folosite la săvârşirea infracţiunilor.
Ulterior, Neag a fost reţinut pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice, respectiv pentru act sexual cu un minor, iar miercuri, 5 aprilie, a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din Tribunalul Bihor, care a dispus arestarea preventivă a lui, pentru 30 de zile.
Măsura nu este definitivă, bărbatul având posibilitatea să o conteste la Curtea de Apel Oradea.
Sursa: ebihoreanul.ro