Explozie demografică în sudul Timișoarei

sag

Explozia demografică înregistrată în ultimii ani în comunele din zona periurbană a Timişoarei era, cu două decenii în urmă, greu de anticipat. La Şag, spre exemplu, creşterea numărului populaţiei obligă autoritățile locale la investiții destinate tinerei generații.

flavius rosu 1”Vorbim de peste 4.000 de locuitori, mulți dintre aceștia nou-veniți în localitate. Sunt multe familii tinere cu copii. La grădiniță deja am depășit capacitatea – sunt 125 de copii înscriși pe 100 de locuri. Este motivul pentru care am depus un proiect de extindere a grădiniței, prin care dorim să dublăm practic capacitatea acesteia. Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală”, a precizat primarul localității, Flavius Roșu.

Tânăra generație din comună se bucură de mai multe facilități cultural-artistice, menite să reducă din decalajul ofertei educaționale dintre rural și urban. Astfel, 60 de copii din Șag sunt înscriși la șah, fotbal, kaiac-canoe, karate și go.

De asemenea, pentru micuții cu talent artistic există două ansambluri de dansuri populare. Recent, 15 copii au fost selectați pentru pregătire gratuită la folclor-voce, canto și instrumente: orgă, saxofon și acordeon.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *