EXCLUSIV! Timişean bătut crunt şi imobilizat de poliţişti cu spray lacrimogen pulverizat în ochi

Truta

Pe interior, ambele pleoape superioare au zone de arsură de până la doi centimetri, cauzată de spray lacrimogen. Umărul drept e afectat. La fel și brațul de pe aceeași parte. Antebrațul prezintă echimoze, iar încheietura mâinii, excoriații.

Pe partea stângă, situația e asemănătoare: echimoză la umăr, leziune pe braț, excoriație la antebraț și pe fața dorsală a mâinii. Echimoze apar și în regiunea pectorală, presternală, pe hemitorace, perete abdominal anterior, gambă dreaptă și stângă și în regiunea cervicală. Omul acuză dureri la nivelul genunchiului drept.

Vârsta: 42 de ani. Domiciliul: Lovrin. Se numește Florentin-Adrian Truță și se află în fața medicilor legiști.

certificat medico-legal

Concluziile doctorilor de la Institutul de Medicină Legală Timișoara sunt următoarele: ”Leziunile pot avea vechimea din data de 25.07.2015 și pot fi rezultatul acțiunii unei substanțe chimice iritante, loviri directe și repetate cu corpuri cu formă alungită (la ambele brațe și la umărul drept) ori cu sau de corpuri dure (restul leziunilor)”.

”Sâmbăta trecută (n.r. – 25 iulie), erau oameni la noi acasă, că am pus parastas. M-am dus la capre în grădină, la vreo 200 de metri de casă. Erau speriate. Nu avem gard la gospodărie și l-am văzut pe Nicolae Stancu, ciobanul care stă cu oile în apropiere. Am început să ne certăm. L-am înjurat. El m-a lovit cu parul și a chemat poliția. Când m-am dezmeticit se aflau lângă mine șeful de post Liviu Neda și polițistul Dumitru Dubir care m-au gazat cu spray lacrimogen și m-au bătut. M-au dus cu mașina la poliție, legat cu cătușe și m-au amenințat că pun tot spray-ul pe mine dacă nu semnez niște hârti. Apoi mi-am dat seama că nu mai am telefon. Am reușit până la urmă să chem ambulanța, dar n-a venit în seara aia. Săptămâna trecută, marți, am sunat iar și a venit salvarea de la Sânnicolau Mare și mi-au spus că sâmbăta precedentă nu m-au găsit. Așa am ajuns la Urgență, la Spitalul Județean din Timișoara, că la spitalul din Sânnicolau Mare nu mi-au făcut nimic”, spune Florentin-Adrian Truță, despre care unii din sat spun că ar fi violent la băutură și că probabil a trebuit să fie liniștit.

Citeşte şi:
Momente solemne de Ziua Timișoarei – GALERIE FOTO

 

Posibil că omul, în acea sâmbătă, a consumat alcool, doar era parastas. Că a fost agresiv verbal recunoaște și el. Că a încasat lovituri… a simțit-o pe pielea lui și o dovedește și certificatul medico-legal. Polițiștii susțin însă că Florentin-Adrian Truță a fost reclamat de vecinul său, că a fost găsit în stare de ebrietate, că a fost agresiv și trebuia imobilizat.

Citeşte şi:

Armonia alunecă pe şinele Timişoarei

 

Potrivit Biroului de presă al Poliţiei Timiş, imobilizarea, în cazul persoanelor recalcitrante și aflate în stare de ebrietate, nu se poate face cu blândețe și implică uneori gesturi agresive. ”A fost folosită procedura normală de imobilizare. Nu știu dacă s-a folosit spray lacrimogen. Bărbatul era sub influența băuturilor alcoolice, a fost imonbilizat, încătușat și dus la sediul poliției. Pot spune că imobilizarea e cumva agresivă”, a explicat Ancuța Morariu.

Povestea pe larg, în ziarul „Renaşterea bănăţeană” de marţi, 4 august!

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *