EXCLUSIV! Bacteriile INTRASPITALICEŞTI atacă perfid și letal! Ce spun medicii timişoreni

bacterii spitale

Există pacienți vinovați de propria moarte fără a fi sinucigași. Sunt cei care n-au rezistat, deși tratamentul aplicat a fost cel standard. Sunt victimele infecțiilor nozocomiale sau intraspitalicești, a căror stare de sănătate se agravează în spital, în cazuri severe grăbind sfârșitul.

Un subiect care sperie întreaga lume medicală timișoreană pentru că infecțiile dobândite în spital de pacienți îi pot umple de noroi pe salvatori. Este și motivul pentru care nimeni nu spune fățiș că bacteriile ucigașe au provenit din mediul spitalicesc, de la colegii de salon sau de la aparținătorii care au acces aproape nelimitat la patul bolnavilor.

Vina o poartă victimele care se îmbolnăvesc de pe urma bacteriilor pe care le au toți, permanent, și care sunt inițial inofensive, dar care proliferează și dobândesc rezistență în urma tratamentelor cu antibiotice.

În spitalele noastre, infecțiile intraspitalicești sunt monitorizate mai mult sau mai puțin corect, dar niciodată nu reprezintă cauza oficială a decesului, ci doar unul dintre factori, deși, în multe situații, problema medicală prezentă la internare a fost rezolvată. Sunt acele cazuri în care se vorbește de fatalitate, ori, și mai trist uneori, că ”omul n-a mai avut zile”.

 

Aproape o jumătate dintre infecții sunt imposibil de prevenit

”Infecția nosocomială sau intraspitalicească apare după 48 de ore sau mai mult de la internarea pacientului în spital și se adaugă patologiei pentru care pacientul este spitalizat. În general manifestarea clinică a infecției nosocomiale se manifestă pe parcursul internării, dar poate apărea în anumite situații și după externare, într-un interval de maximum 30 de zile.

Cauzele infecțiilor nosocomiale pot fi reprezentate de selectarea surselor endogene, respectiv germenii proprii organismului-gazdă, dar și deficiențelor de igienă, sterilizării necorespunzatoare sau îngrijirilor medicale de diverse tipuri acordate în mod necorespunzător.

Dacă infecțiile nosocomiale produse prin selectarea surselor endogene, care reprezintă un procent de 40-50 la sută, sunt greu sau chiar imposibil de prevenit, cele de altă cauză pot fi prevenite sau cel puțin reduse la maximum prin măsuri și proceduri corect aplicate.

Germenii mai frecvent întâlniți sunt Acinetobacter baummanii, Pseudomonas aeruginosa, Stafilococcus aureus meticilino-rezistent, Clostridium difficile, Klebsiella pneumoniae… Riscul de infecție nosocomială este mai crescut la pesoanele tarate, cu deficiențe de organ sau la imunodeprimați, dar apariția acestora nu este exclusă nici la alte categorii de pacienți. Rata acestor infecții este de 5-20 la sută, cu o incidență maximă de 28-30 la sută în serviciiile de reanimare.

La nivelul Uniunii Europene, aproximativ trei milioane de persoane prezintă anual o infecție asociată îngrijirilor medicale, iar în jur de 50.000 de persoane mor anual de această cauză pentru ca în etiologia acestor infecții sunt implicați germeni de spital multirezistenți la antibiotice.

În România infecțiile nosocomiale sunt cel puțin în parte subraportate și din această cauză nu există date statistice credibile care să reflecte incidența lor reală. Oricum această incidență este crescută și de prezența unităților spitalicești învechite, vizitate de un număr mare de aparținători, pe fondul unor lipsuri ce privesc materialele sanitare, medicația și alimentația de care pacienții au nevoie”, a precizat medicul timișorean, prof. dr. Emilian Damian Popovici, președintele Societății Române de Epidemiologie.

Potrivit acestuia, lumea medicală se ferește să vorbească de infecțiile nozocomiale de teama consecințelor. Dintre toți microbii, cel mai de temut este Clostridium difficile spun surse medicale. ”Decesul survine în funcție de cât de rezistentă este tulpina de Clostridium difficile, de tratamentul aplicat și de patologia asociată”, a precizat președintele Societății Române de Epidemiologie.

 

Familiile victimelor sunt revoltate

Nici una dintre familiile pacienților a căror stare de sănătate sau chiar a căror viață a fost amenințată de microbii intraspitalicești nu se împacă cu ”soarta” și acuză cadrele medicale. Este și cazul unui medic din Timișoara, care a decedat la vârsta de 63 de ani pe patul de spital. Familia acuză infecțiile nozocomiale și a făcut plângere penală la adresa spitalului.

”În luna iunie, tata a fost internat în spital fiind diagnosticat cu TBC. După cinci săptămâni de spitalizare, în fișa de externare scria că a contactat o infecție cu Clostridium difficile, dar că a fost tratat. După externare, tata a prezentat scaune repetate și am făcut analizele și a rezultat că are în continuare o infecție cu Clostridium difficile. A fost internat din nou, iar după trei zile a decedat. În constatatorul de deces e menționată și bacteria Clostridium difficile”, spune fiul uneia dintre victimele microbilor ucigași.

Cazul prezentat nu apare însă în statistica Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Victor Babeș” Timișoara, locul unde pacientul respectiv a fost internat de două ori.

”Pe parcursul întregului an, au fost înregistrate 15 cazuri de infecții nozocomiale, în situația în care, în fiecare lună, avem între 400 și 600 de internări. Dintre acestea patru au fost cu Clostridium difficile, câte una în lunile februarie, aprilie, mai și noiembrie. Nu s-a înregistrat nici un deces. Această bacterie o avem cu toții în intestin, dar apar probleme când terapia cu antibiotice e prea puternică. Infecția cu Clostridium difficile se manifestă prin diaree, dar nu este factor cauzator de deces, ci doar concură la agravarea bolii, la decompensarea organismului imunodeprimat. În anii trecuți, am avut mai multe cazuri. Prevenția include purtarea echipamentului de protecție și a mănușilor în ceea ce privește personalul medical. De asemenea, atât bolnavii, cât și aparținătorii trebuie să respecte regulile de igienă și să se spele pe mâini. E o chestiune de bun-simț și de nivel de educație. Clorul este cel mai bun dezinfectant. Soluțiile cu alcool nu distrug microbii, ci conduc la remanență. Anul trecut, am avut 14 cazuri de infecții nozocomiale la 7.585 de pacienți”, a precizat epidemiologul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Victor Babeș” Timișoara, medicul Sorina Laitin.

”Nu se face raportarea în mod corect”, susține, la rândul său, Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timișoara, unitate care monitorizează atent infecțiile nozocomiale și care are raportate cele mai multe cazuri la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Timiș.

”Anul trecut, au fost raportate 952 de cazuri la nivelul județului Timiș. Vizavi de infecțiile nozocomiale nu a fost înregistrată nici o sesizare de malpraxis”, a precizat Dana Șpac, purtător de cuvânt al DSP Timiș.

”Noi suntem în grafic în ceea ce privește infecțiile nozocomiale, într-o marjă destul de puțin îngrijorătoare”, spune Octavian Mazilu, managerul Spitalului Municipal Timișoara.

Articolul pe larg, în ziarul “Renaşterea bănăţeană” de miercuri, 16 decembrie!

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “EXCLUSIV! Bacteriile INTRASPITALICEŞTI atacă perfid și letal! Ce spun medicii timişoreni

  1. Managementul defectuos rămâne principala cauza a infecțiilor nosocomiale in țările cu status socio economic scăzut

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *