
Accident în față la McDonald’s, între un autoturism și un tramvai
Un accident mai puțin obișnuit, în care au fost implicate un autoturism şi un tramvai, s-a produs, joi după-amiază…

Un accident mai puțin obișnuit, în care au fost implicate un autoturism şi un tramvai, s-a produs, joi după-amiază…

În urma sesizării, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată. Din cercetările efectuate ulterior

În filmuleţ se vede cum un câine e legat cu o sfoară de gât şi agăţat de un autoturism. Maşina e condusă pe acostamentul şoselei, cu avariile pornite …

Femeia în vârstă de 67 de ani a fost găsită, se pare, de către soț, care a alertat salvarea prin apelul la 112. Medicii ajunși pe Strada Ceahlăului …

Cei care obişnuiesc să circula cu maşina fără centură de siguranţă ar trebui să se gândească de două ori, iar în această săptămână ei sunt în mod …

Au fost descoperite peste 120.000 de ţigări nemarcate corespunzător, în valoare de peste 60.000 de lei. Prejudiciul este estimat la 200.000 de lei …

Alertă în vestul ţării! Poliția a fost sesizată, miercuri-dimineaţa, în jurul orei 2.35, de o femeie în vârstă de 55 de ani, din comuna…

Pe fondul nostru de vânătoare au fost descoperite 12 căprioare moarte, iar pe cel de la Pecica 14. La fel ca în toamnă, cauza pare să fie otrava …

O persoană şi-a pierdut viaţa, astăzi, în urma unui accident rutier grav produs pe raza localităţii Sudriaş. O altă persoană a fost grav rănită, fiind

În Calea Șagului din Timişoara, focul a izbucnit, astăzi, pe la ora prânzului, la un depozit de materiale reciclabile şi s-a întins cu repeziciune.

Un accident teribil, cu urmări tragice, s-a produs marţi, în judeţul Hunedoara. Potrivit Centrului INFOTRAFIC…

Imagini şocante, cu o tânără care pur şi simplu, din neatenţie, este aruncată în aer de o maşină, la Timişoara, îi lasă fără reacţie pe internauţi…

Hoții care au furat sute de mii de lei după ce au aruncat în aer un bancomat din Arad, au fost prinși de polițiști, în urma unei mobilizări impresionante …

O femeie și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs…

Un bărbat în vârstă de 68 ani a murit, iar alte două persoane, intoxicate cu fum şi cu arsuri la mâini, au ajuns la spital, în noaptea de luni spre marţi

În cazul articolului în care a fost prezentat un incident ce i-a avut în prim-plan pe un şef de post şi un pompier, am primit pe adresa…

În zilele de week-end, poliţiştii rutieri au acţionat pe raza întregului judeţ Timiş, în vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze …

Un bărbat de 24 de ani, condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 2 ani și 11 luni, se sustrăgea pedepsei, însă în weekend a fost depistat

Aflase că pe internet au apărut filmulețe în care copila lor minoră întreținea relații sexuale orale cu un individ. Omul a înnebunit când a realizat că …

O persoană a anunţat prin 112 că în clădirea Fiscului există o bombă. Circulația este oprită în zona Administrației Județene