Mobilizare în forță – 32 de percheziții la contrabandiștii de țigări. Prejudiciul adus statului este uriaș

mascati2

Poliţiştii din Bihor au făcut 32 de de percheziţii la locuinţele a 18 persoane bănuite de contrabandă cu ţigări. Au fost descoperite peste 120.000 de ţigări nemarcate corespunzător, în valoare de peste 60.000 de lei. Prejudiciul este estimat la 200.000 de lei, conform news.ro.

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii economice din Bihor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au făcut, marţi, 32 de percheziţii la locuinţele a 18 persoane bănuite de contrabandă cu ţigări.

”Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada 2018 – prezent, cei în cauză, cu vârste cuprinse între 30 şi 70 de ani, ar fi introdus în ţară, din spaţiul extracomunitar, ar fi transportat şi deţinut ţigări marcate necorespunzător, pe care le-ar fi comercializat către diverse persoane fizice din judeţul Bihor”, transmis, miercuri, Inspectoratul General al Poliţiei Române.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit 121.600 de ţigări marcate necorespunzător, de diferite mărci, în valoare totală de peste 60.000 de lei, agende şi diferite înscrisuri care atestă comercializarea de ţigări, precum şi telefoane care ar fi fost folosite în activitatea infracţională.

Întreaga cantitate de ţigări fost indisponibilizată în vederea cercetărilor.
Prejudiciul total cauzat astfel bugetului statului a fost estimat, până în prezent, la peste 200.000 de lei.

În cadrul acţiunii au fost angrenaţi peste 80 de poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului pentru Acţiuni Speciale, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *