Eva Andreaș a fost învestită în funcția de prefect al judeţului Timiş

eva andreas

Numită în urmă cu câteva zile de premierul Mihai Tudose în funcția de prefect al județului Timiș, Eva-Georgeta Andreaș a fost învestită, marţi, oficial în această funcție, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Administrativ.

Din partea Ministerului Afacerilor Interne, învestirea a fost coordonată de Mihai Dan Chirică, secretar de stat pentru relația cu instituțiile prefectului în cadrul MAI.

Proaspăt numită în funcție, Eva Andreaș a declarat că înțelege pe deplin responsabilitatea pe care o implică noua poziție pe care o ocupă și că își dorește să întărească în practică unul dintre principiile de bază ale instituției prefectului: aplecarea către cetățean. De asemenea, prefectul i-a asigurat pe locuitorii județului Timiș de întreaga ei deschidere.

În timp ce secretarul de stat Chirică a îndemnat-o pe Eva Andreaș să nu uite nici o clipă că se află în slujba cetățeanului, Călin Dobra, președintele CJT, s-a arătat convins de o bună colaborare în viitor, în special în contextul în care Timișul are de făcut față unor serioase provocări legate, în special, de migrație.

De acum fostul prefect Mircea Băcală, care a deținut funcția din decembrie 2015, își va continua cariera ca inspector guvernamental.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *