Eșecurile investiționale, o… „marcă înregistrată” a politicii de pe Bega

Unul dintre refrenele politicienilor timișeni, repetat cu atâta obstinație încât a ajuns să invadeze și gândirea cetățeanului de rând, este că Bucureștiul nu ne dă și nu ne place, adică nu se fac investiții guvernamentale în această parte de țară, pentru că, de pe malurile Dâmboviței, bănățenii sunt priviți cu ostilitate, din diverse motive.

Sigur că povestea are doza ei de adevăr, cu rădăcini în epoca socialistă, dar nici mai-marii din zonă nu sunt mai breji și se folosesc de această idee ca să-și ascundă propriile rateuri. Exemple de acest tip pot fi date din belșug și, din nefericire, ele nu sunt suficient de aspru sancționate de oamenii care devin, din patru în patru ani, alegători.

Pe la jumătatea primului deceniu al mileniului doi, se vorbea destul de intens despre o mare investiție pe care concernul Mercedes ar fi dorit să o facă în partea de vest a țării, norocul abătându-se asupra comunei Sânandrei.

În cele din urmă, uzina s-a făcut la Kecskemet, în Ungaria, reprezentanții Mercedes explicându-și decizia prin faptul că autoritățile locale nu au fost în stare să le pună la dispoziție un teren de 300 de hectare în condiții avantajoase.

Pe bulevardul C.D. Loga, chiar în buricul târgului, fosta vilă a lui Ceaușescu, ajunsă în proprietatea Consiliului Județean Timiș, putrezește de câțiva ani, pentru că autoritățile au găsit de cuviință să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni, iar investitorii au fugit mâncând pământul.

În 2009, construirea unui bazin olimpic de înot la Timișoara, cu fonduri de la Compania Națională de Investiții, era aproape o certitudine. Autoritățile județene și cele municipale nu au reușit, însă, să se pună de acord, în pofida mai multor runde de negocieri, astfel că proiectul s-a stins în anii de criză 2010-2011.

Un alt exemplu ar putea fi cel legat de pierderea a zece milioane de euro din fondurile europene în anul 2015. Cu această sumă impresionantă ar fi trebuit să se modernizeze și doteze 21 de departamente ale Spitalului Județean din Timișoara. Într-un mod greu de explicat, au fost organizate două licitații internaționale, dar nu s-a prezentat nici o firmă.

Și licitația pentru construirea Institutului Regional Oncologic, care va fi ridicat pe scheletul existent în Calea Torontalului, s-a împotmolit pe plan local. Finanțare de la guvern a existat atât în anul trecut, cât și în acest an. Clădirea are o istorie veche din 1994, care cuprinde și o dispută legată de patrimoniu între Direcția de Sănătate Publică Timiș și Primăria Timișoara. Lista ar putea continua cu multe alte obiective.

Nimic nou sub soare

Felul în care se obstrucționează reciproc diverse autorități locale nu pare să se fi schimbat în prezent. Subiectul cel mai recent îl constituie viitoarea sală polivalentă, pentru care există fonduri de la Compania Națională de Investiții. Primarul Timișoarei și, în același timp, președinte al filialei locale a PNL, insistă ca sala să se construiască în reședința de județ și invocă un așa-zis masterplan pentru zona Stadion, dar acesta nu e mai mult decât o machetă din carton.

Adevărata problemă ar putea fi planul urbanistic general al Timișoarei, întârziat în scopuri obscure de mai bine de un mandat. Opțiunea guvernului pentru construirea sălii la Giroc este limpede, iar amplasamentul a și fost aprobat de CJT. Aleșii județeni din opoziție nu au aprobat, însă, demolările, pentru ca terenul să fie liber, astfel că sala polivalentă a rămas, deocamdată, în aer.

O serie de ghinioane

Sala polivalentă cu 2.800 de locuri, începută de Universitatea Politehnica, în care Primăria Timișoara a „pompat” bani serioși de la bugetul local, a fost lovită de ghinion, insolvență și faliment. Inaugurarea a fost amânată cu mai mulți ani, Timișoara făcându-se de râs la o mare competiție internațională.

În cazul unei alte investiții cu finanțare mixtă, locală și guvernamentală, aripa nouă a Spitalului de Copii, au intervenit alte ciudățenii. Mai întâi, proiectul a fost pritocit de parcă trebuia construit un sediu pentru NASA, nu o unitate sanitară standard. Apoi, constructorul a dat faliment și abia acum s-a găsit altul, rezultând, desigur, mari întârzieri.

Boală locală

Am auzit, de-a lungul anilor, atât de la fostul primar Gheorghe Ciuhandu, cât și de la cel actual, Nicolae Robu, că guvernul (oricare ar fi el) e rău cu bănățenii și nu face nimic pentru Timiș și Timișoara. Dar ce părere să-și facă acești guvernanți (pentru care tot ce nu e București înseamnă, global, „provincie”) după ce constată cum politicienii locali sunt specializați mai mult în a-și trage unul altuia preșul de sub picioare, decât în promovarea la unison a proiectelor importante?

Multora dintre personajele care populează forurile centrale li se pare că noi, aici, în Timiș, „avem destule”. La modul concret, însă, nu ni se spune ce și câte avem aici în Banat. Dar, în mod sigur, am dispus, de-a lungul timpului, de o garnitură serioasă de oameni căpoși și fuduli, aflați în poziții importante.

Unii politicieni cu experiență îndelungată în plan local au sesizat public modul păgubos în care (nu) știm să ne apărăm interesele, dar, din păcate, nu au ridicat vocea îndeajuns. Oricum, într-un asemenea ritm, riscăm ca istoria să treacă pe lângă noi, nu pe la noi, cam ca și autostrada, de altfel…