Escroci sub acoperire de angajaţi ai AFIR. Au acționat și în Timiș!

descinderi APIA

Escroci care se dau drept funcţionari ai Agenției de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR) au acţionat în ultima perioadă în diverse zone ale ţării.

Mai exact, „binevoitorii” sub acoperire de angajaţi ai AFIR le ofereau victimelor contracte de finanţare mură-n gură, pe care tot ei se ofereau să le depună la agenţie, în schimbul unor sume de bani.

Cel mai recent astfel de caz s-a petrecut chiar în judeţul Timiş, mai precis la Lugoj.

„Facem încă o dată precizarea că relația contractuală este directă și are loc numai între agenție, prin structurile sale teritoriale regionale sau județene, și solicitantul sau beneficiarul finanțării nerambursabile.

AFIR nu va solicita niciodată sume de bani pentru depunerea unor proiecte și, cu atât mai mult, nu va realiza vreun demers care să pericliteze egalitatea de șanse a solicitanților.

În ultima vreme am întâlnit câteva situații grave în care oameni de bună-credință au fost înșelați și păgubiți de diferite persoane al căror scop nu este altul decât acela de a induce în eroare și de a-și însuși sume de bani prin fraudă.

unt preocupat de această situație și atrag atenția ca, la orice nelămurire sau suspiciune, cei care doresc să acceseze sau au accesat Programul naţional pentru Dezvoltare Rurală să ia legătura cu colegii mei din structurile teritoriale.

Mai mult, accentuez faptul că toate contractele de finanțare se semnează la sediile centrelor regionale sau oficiilor județene ale AFIR și nu în altă parte”, precizează Adrian Chesnoiu, directorul general AFIR.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *