Elevii din Dumbrăvița sunt printre puținii școlari de gimnaziu din Timiș care pot învăța în laboratoare dotate pentru științele exacte

Elevii din Dumbrăvița sunt printre puținii școlari de gimnaziu din Timiș care pot învăța în laboratoare dotate pentru științele exacte

Elevii din Dumbrăvița sunt printre puținii școlari de gimnaziu din Timiș care pot învăța în laboratoare dotate pentru științele exacte

Infrastructura școlară deficitară din România, implicit și din județul Timiș, în raport cu nevoile demografice, a condus, în decursul anilor, la desființarea laboratoarelor din multe unități de învățământ, acestea fiind transformate, treptat, în clase.

Din datele înregistrate la Ministerul Educației, la sfârșitul anului trecut, în unitățile de învățământ din Timiș erau funcționale doar circa zece laboratoare de chimie, biologie și fizică.

Profesorii care predau aceste discipline spun, însă, că partea practică este deosebit de importantă pentru elevi, mai ales la nivel gimnazial, când aceștia iau contact, pentru prima dată, cu fizica și chimia.

Există și elevi norocoși, care au șansa de a observa și latura aplicativă a disciplinelor în cadrul lecțiilor. Parte dintre aceștia învață în școala nouă din Dumbrăvița, într-o clădire dată recent în funcțiune, dotată cu laboratoare, echipamente și materiale didactice pentru informatică, chimie, biologie și fizică.

Ce înseamnă acest lucru? Un grad mai ridicat de implicare în procesul de învățare, după cum elevii înșiși mărturisesc.

Reportajul realizat la școala nouă din Dumbrăvița a evidențiat, din perspectiva educabilului și a profesorului, importanța acestor laboratoare pentru cunoașterea proceselor care se transpun în formule, altminteri destul de dificil de asimilat la vârsta unui tânăr de gimnaziu.

Elevii, chiar și cei mai puțin aplecați spre învățătură, au afirmat că participă cu o mai mare plăcere la orele care se desfășoară în laborator, implicarea lor directă în derularea experimentelor fiind la fel de atractivă ca cea a participării la un joc. ”Îmi place foarte mult! E prima dată când văd cum se face un experiment. Aș vrea ca toate orele să se facă în laborator”, a afirmat o elevă din clasa a VIII-a, care învață la școala din Dumbrăvița.

” Laboratoarele au fost dotate prin PNRR, cu sprijinul primăriei. Colegii au cerut materiale pentru fizică, biologie și chimie, pentru a face orele cât mai interesante pentru copii și au primit tot ceea ce aveau nevoie. Înainte nu aveam nimic, acum avem de toate pentru a ne putea desfășura orele folosindu-ne și de partea practică”, a explicat profesoara de chimie-fizică, Alina Spineanu.

”Copiilor le place foarte mult să lucreze în laborator, să facă experimente. Chiar și elevii din clasele a VIII-a, care, fiind la final de ciclu gimnazial, se concentrează mai mult pe examenul de admitere la liceu, sunt mai interesați acum de orele de chimie și de fizică”, a adăugat profesoara Spineanu.

Pentru elevii din clasa a VIII-a, unde există multă teorie, e chinuitor să nu vadă reacțiile elementelor într-un laborator, a specificat Cosmina Chiriac, profesor de biologie și chimie:

”Experimentul stă la baza acestei științe. Mai ales pentru cei care sunt la început, experimentul este esențial. Un laborator de chimie, pentru un elev de gimnaziu, este extrem de important, pentru că el are contact cu substanțele și cu ustensilele.

Observă ceea ce se întâmplă, transformările care au loc în urma diferitelor reacții. Mai ales în clasa a VIII-a, când învață tipurile de reacții, este foarte important să vizualizeze ceea ce învață. Să nu fie doar partea teoretică, ci să vadă ceea ce se întâmplă, cum se formează substanțele compuse din substanțe simple.”

”Și biologia este o știință importantă pentru un elev de gimnaziu. E adevărat, biologia are o latură care poate fi studiată în mediul înconjurător, în natură.

Dar are și o latură experimentală. În laborator putem mult mai ușor urmări anumite procese care au loc, putem face observații microscopice. Avem deja un microscop performant, urmează să primim microscoape și pentru elevi.

Avem inclusiv o cameră care captează imaginea din microscop și care este redată apoi prin videoproiector, astfel încât imaginea mărită să poată fi vizualizată frontal, de întreaga clasă. Copiii sunt curioși, vor să învețe, să observe. Partea practică îi ajută să rețină mai ușor informațiile”, a mai spus Cosmina Chiriac.

CITEȘTE ȘI: Zece laureați în cadrul celei de-a X-a ediții a Galei Excelenței Bănățene

Pe lângă laboratoare, școala nouă din Dumbrăvița dispune de un bazin de înot, de o bibliotecă, de o cantină și de un cabinet de consiliere școlară. Atât mobilierul, cât și resursele materiale didactice sunt noi.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Elevii din Dumbrăvița sunt printre puținii școlari de gimnaziu din Timiș care pot învăța în laboratoare dotate pentru științele exacte

  1. Sunt destul de multi profesori de fizica preocupati sa compenseze (partial) lipsa unui laborator prin programarea de vizite la ExperimentariumTM. Respect si laude pentru activiatea acestora.

  2. Felicitări consilierului local Vladescu pentru inițiativa de a dota aceste laboratoare. Asa cum se spune în articol experimentarea este esențială în procesul de învățământ. Mult succes în continuare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *