În fiecare an, la sfârșit de aprilie, se marchează Ziua Veteranilor de Război. Asta, din 1902 încoace, când Carol I, printr-un Decret Regal, atribuia această calitate foștilor luptători participanți la Războiul de Independență.
Timpul cerne, dintre foștii combatanți în cel de-Al Doilea Război Mondial mai sunt înspăimântător de puțini. Ceremonia, la Timișoara, s-a ținut într-o sală de la Casa Armatei, după regulile ce aduc recunoștință și onoruri cuvenite.
În sală, drept asistență, au fost prezenți militari de carieră, la curent, e de presupus, cu jertfa veteranilor.
Au avut posibiliatea să vizioneze și un documentar, a durat 24 de minute, ce a cuprins secvențe elocvente din ultimul război mondial. Despre război, combatanți, invalizi, dispăruți și morți la datorie, despre veterani, despre văduvele de război și copiii lor rămași fără tată au vorbit căpitanul Florin Staicu, generalul de brigadă (r) Constantin Mărăcine, președintele Filialei Timiș din cadrul Asociației Naționale a Veteranilor de Război, și generalul de brigadă dr. Dan Ionescu, comandantul Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere Decebal.
Dacă ar fi să-mi ceară cineva două fraze, esențiale, din discursul generalilor, acestea ar fi:
”Noi, veteranii, suntem aceia care în mai mult de trei ani și zece luni am parcurs 6.000 de kilometri, în toate anotimpurile, pe jos sau în mijloace rudimentare, și ne-am făcut datoria față de țară, fără murmur și șovăire. Dorim însă două lucruri modeste, pe care le așteptăm de la clasa politică și societate: mai multă căldură, mai mult respect, ceea ce nu este prea scump și nici prea mult”, a spus generalul de brigadă (r) Costantin Mărăcine.
La rândul lui, generalul de brigadă dr. Dan Ionescu a afirmat: ”Ar fi bine să ne regăsim acea înțelepciune de a înțelege rolul veteranilor de război, să-i sprijinim cu tot ce au nevoie, să o facem la nivelul cel mai înalt. Nu întâmplător suntem astăzi aici.
Este o oportunitate de a vă face o recomandare, în situația actuală, în cotextul dat, important este să nu pierdem aceste elemente de istorie și să profităm de prezența veteranilor de război”. Cu mențiunea că domnul general a făcut referire și la eroii căzuți la datorie sau răniți în noile teatre de operații, unde Armata Română este prezentă.
Un singur senior…
A fost în sală. Se numește Constantin Călina, împlinește în curând 98 de ani. Dintre veteranii din Filiala Timiș – în 1990 erau 17.522, acum mai sunt doar 98 – este, fizic, cel mai bine. A luptat cu Regimentul 6 Artilierie Grea din Timișoara și acum are gradul de maior în rezervă. A mai primit o Dimplomă de Onoare, pe care o ținea, grijuliu, așa este cu toate, în mână.
Domnul Călina – era să întârzii domnule, ceea ce nu se face, am și alergat puțin după tramvai – mi-a spus și din asta înțelegeți că vigoarea, adesea, e și o moștenire.
De acasă, desigur, că acesta-i locul din care, oricât de departe ai pleca, câte fronturi, pe timp de pace sau de război, ai traversa, nu-l uiți. Domnul Călina nici atât, e un oltean veritabil. Și va mai duce o vreme steagul veteranilor, cu onoruri pe măsură sau mai uitați, așa puțini cum sunt, că noi ne aflăm prea departe de propriii eroi de care, într-o zi, ne va fi dor.
Îi vom privi într-un documentar ori într-o pagină de ziar, ca acesta.
