Edili curajoşi, comună cu proiecte

Ohaba Lunga

Curajul de a depune proiecte pentru obținerea de finanțări l-au prins autoritățile locale dintr-o comună timişeană după ce au realizat cu succes prima lor inițiativă de acest gen, cea pentru introducerea utilităților de apă și canalizare, aceasta fiind începută în 2009 și finalizată patru ani mai târziu.

Investiția din Ohaba Lungă a fost realizată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, măsura 3.2.2. Acum, această unitate administrativă se află în faza implementării altor două proiecte de anvergură, pentru care există aprobată finanțarea, tot din fonduri europene și care se află în licitație.

Este vorba de realizarea a zece kilometri de carosabil asfaltat în cele patru sate componente (Ohaba Lungă, Ohaba Română, Dubești și Ierșnic) și a unor drumuri de exploatație agricolă, de aceeași lungime, care vor face legătura între cele două… Ohabe și limita de județ, respectiv între satele Fădimac și Dobrești.

Comuna Ohaba Lungă este situată pe Dealurile Lipovei, la distanță egală de municipiul Lugoj și orașul Făget. În vara anului trecut aici trăiau 997 de locuitori, conform unei statistici comunicate de Asociația Comunelor din Județul Timiș.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *