Echipa de Robotică a României „AutoVortex” a câștigat locul 1 la Campionatul Internaţional de Robotică din Jamaica

AutoVortex

Echipa de Robotică a României „AutoVortex” a câștigat locul 1 și Premiul Think Award, la Campionatul International de Robotică din Jamaica.

Prin reușita lor, tinerii s-au calificat cu două echipe la Campionatul Mondial de Robotică care va avea loc în Statele Unite ale Americii.

Experiența lor a fost însă umbrită și de întâmplări neplăcute, pentru că antrenorul lor nu a avut voie să intre în sala de concurs.

O mână de elevi români, coordonată de un antrenor dedicat, a pus România la loc de cinste pe harta roboticii.

„Noi, de 11 ani, câştigăm locul 1 peste tot în lume. Am fost singura echipă din lume care a reuşit să îi bată pe americani la ei acasă. Cam de atunci s-au stricat lucrurile”, a declarat asist. univ. dr. Ionuţ Panea, antrenorul echipei AutoVortex.

Cea mai recentă competiție la care au participat a fost Campionatul Internațional de Robotică din Jamaica, la care s-au clasat pe prima poziție, beneficiind astfel de avantaje și pentru concursurile următoare.

„Noi am câştigat un loc pentru echipa 5843 la Mondiale aşa că putem să mergem cu două echipe, o echipă calificată din Jamaica şi o echipă calificată din Libia. Pe lângă acest loc am mai câştigat trofeul Think Award, care este despre cum am făcut noi robotul. Am explicat într-un caiet tehnic şi toate calităţile lui”, a explicat Vasile Theodor, membru al echipei AutoVortex.

CITEȘTE ȘI: Orban, după discursul lui Zelenski: Submediocrii aflați din greșeală la putere ne-au făcut de băcănie

Copiii au reușit să se mobilizeze exemplar, chiar dacă antrenorului nu i-a fost permis să intre în sala de concurs, iar una peste alta s-au bucrat de experiență și de căldura cu care au fost primiți de membrii echipei jamaicane.

„A fost pur şi simplu o experienţă unică datorită faptului că, după competiţie, ne-au invitat la ei la şcoală să ne facă un tur, să ne ofere mâncare tradiţională şi să ne explice cum e la ei în ţară. Am petrecut o zi întreagă cu ei şi a fost cea mai frumoasă zi din plecare pentru că era un schimb intercultural unic”, a declarat Ana Lipianu, mentor/membru al echipei AutoVortex.

Echipa de Robotică AutoVortex aplică o viziune de educație non-formală pentru aprofundarea cunoștințelor tehnologice. Studenții și elevii sunt implicați în activități practice împreună cu mentori care au o vastă experiență atât în lucru, cât și în cercetare tehnologică, conform antena3.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *