„Dublă” în Cupa României: SCM OHMA Timişoara vs SCM U Craiova

"Dublă" în Cupa României: SCM OHMA Timişoara vs SCM U Craiova

Echipa noastră de baschet (SCM OHMA Timişoara), singura din municipiu ce mai dispută meciuri în acest an, pregătește sferturile de finală din Cupa României. Adversar va fi SCM U Craiova, cu meciuri joi, 23 decembrie, ora 17,30 (la sala C. Jude), și miercuri, 29 decembrie, la Craiova.

Cele două formații s-au întâlnit și sâmbătă, 18 decembrie, în campionat. Craiova s-a impus la sala Constantin Jude, 82-76, dar antrenorul oltenilor, Michalis Kakiouzis, este convins că meciurile din Cupa României vor fi diferite.

„Noi am obținut o victorie împotriva unei echipe foarte bune și orice astfel de victorie este foarte importantă. Acum urmează două partide diferite, fie și numai dacă ne referim la regulamentul celor două manșe și al Cupei României. Trebuie să rămânem concentrați, să vedem ce am făcut bine, ce am făcut greșit și să ne întoarcem aici pregătiți pentru un meci tare”, a declarat Michalis Kakiouzis, antrenor SCM U Craiova.

Echipa noastră s-a aflat într-o cursă de urmărire de-a lungul partidei de sâmbătă, după ce tabela de marcaj arăta 47-26 pentru oaspeți, la jumătatea jocului. Violeții au fost aproape de a-și ajunge adversarul din urmă, dar nu au reușit mai mult decât apropierea la două posesii.

„Apropierea de scor se datorează jucătorilor, în aceeași măsură în care evoluția modestă din prima repriză le aparține. Atitudinea din sferturile al treilea și al patrulea a fost OK și de aici trebuie să clădim”, a afirmat Dragan Petricevic, antrenor SCM OHMA.

De-a lungul vremii, Timișoara a câștigat Cupa României de baschet masculin în două rânduri (în 2010 și 2015), de fiecare dată sub comanda tehnicianului care se află și acum la cârma echipei.

Foto: Baschet SCM OHMA Timişoara / Facebook


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *