Un timişean s-a plimbat prin aproape întreaga urbe, după ce a cumpărat două verze stricate, în încercarea de a sesiza autorităţile referitor la modul în care sunt înşelaţi clienţii. Mihai Trif este din comuna Remetea Mare, iar după ce a suferit o operaţie, descoperindu-i-se un cancer la colon, timişeanul a decis să îşi schimbe stilul de viaţă. Astfel, a trecut la o alimentaţie mai naturală. „Mănânc frunze”, mărturiseşte bărbatul.
Zilele trecute, a cumpărat două verze dintr-o prăvălie din Remetea Mare. După ce a ajuns acasă, a constatat că acestea sunt stricate. S-a dus la magazin şi i-a cerut reprezentantului acestuia să mai taie o varză din cele expuse spre vânzare, pe cheltuiala lui, să vadă dacă nu cumva tot lotul este alterat. Şi aşa a fost! Fără probleme, omul şi-a primit banii înapoi pe produse. După această păţanie, s-a gândit să vină la Timişoara să cumpere varză din piaţă.
„Am fost în <<Badea Cârţan>>. Am luat două verze şi am constatat, ulterior, că sunt la fel ca şi cele din Remetea, adică stricate. M-am dus la Protecţia Consumatorului. Acolo mi-au spus că ei nu se ocupă de produsele din pieţe, şi că ar fi bine să sesizez Direcţia Agricolă. De acolo m-au trimis la un laborator situat lângă Casa Tineretului. Mă gândesc că probabil acolo îmi vor cere bani să verifice varza. Păi eu voiam doar să le atrag atenţia că poate fi ceva în neregulă cu aceste produse aduse pe piaţa din Timişoara. Nu se poate să fim gunoiul Europei, să primim toate stricăciunile”, spune, revoltat, Mihai Trif.
Timişeanul, în vârstă de 78 de ani, a renunţat să mai meargă la laborator, constatând, după ce a vizitat două instituţii de stat, că persoanele care ar trebui să-şi facă datoria nu se mişcă din birouri. După discuţia cu noi, Mihai Trif a pornit într-o nouă aventură: să căute nişte verze bune de consum.