Două prelevări în vestul țării. Organele unei tinere mame salvează vieţi, dar patru copii au rămas orfani

Două prelevări de organe au avut loc, în ultimele zile la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea, una dintre intervenţii fiind de la o tânără de 29 ani din localitatea Ciumeghiu, victima unui accident rutier produs, vineri dimineaţa, pe DN79.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV. Secretarul unei comune din Timiș a fost demis după ce a denunțat la parchet falsurile descoperite în primărie

„Un bărbat de 30 de ani, din comuna Sînpaul, judeţul Mureş, în timp ce conducea o autoutilitară pe direcţia Arad – Oradea, a acroşat o femeie de 29 de ani şi o minoră de 6 ani, ambele din Ciumeghiu, care circulau pe partea carosabilă, în aceeaşi direcţie de deplasare”, se arată în comunicatul transmis, luni, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor.

CITEȘTE ȘI: Bătaie cu pumni şi picioare la accident, după ce soţia şi-a prins soţul cu amanta în maşină (Video)

În urma accidentului rutier, femeia, despre care BIHOREANUL a aflat că se numeşte Simona Valentina Roxin (foto), a suferit multiple leziuni, iar fetiţa a scăpat ca prin minune, doar cu leziuni uşoare.

„Ieşise de la serviciu, lucra noaptea la o fermă, şi mergea cu fetiţa la grădiniţă, cum făcea în fiecare dimineaţă. În sat la ei nu este trotuar, de aceea mergeau pe marginea drumului. Şoferul camionului a adormit la volan şi, într-o secundă, a spulberat-o. Aşa de rău a lovit-o că ea, săraca, a zburat 7 metri în aer. În ultima secundă i-a dat drumul fetiţei, că o ţinea de mână, altfel şi micuţa ar fi fost rănită mai grav”, a povestit, miercuri, sora femeii, Ramona Pantea.

Copilul a fugit acasă, să ceară ajutor, iar după apelul dat la 112 atât mama ei, cât şi copila, au fost transportate la spital.

„Micuţa a intrat în şoc. Nu a mai vorbit 24 de ore. Nu e bine nici acum”, a mai spus mătuşa ei. Pentru Simona, însă, în ciuda intervenţiilor chirurgicale, nu s-a mai putut face nimic. „Au încercat să o salveze, dar era foarte grav rănită. A avut leziuni grave la creier, splina ruptă, inima afectată. A intrat în comă”, a mai declarat Pantea, scrie ebihoreanul.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *