Două drumuri din apropierea Timişoarei vor beneficia de investiţii serioase pentru modernizare

Grindeanu: Într-un accident pe autostradă e cam de evitat să ieși din mașină

Timișul dispune de cea mai lungă rețea de drumuri județene din țară, aceasta având peste 1.300 de kilometri. Cu toate că în ultimii ani starea lor s-a îmbunătățit, încă mai este de lucru pentru ca nivelul să devină mulțumitor. Programul Național pentru Dezvoltare Locală (PNDL) urmează să intre, din 2017, în a doua etapă, astfel încât mai multe drumuri județene vor putea fi modernizate.

„Avem cereri de la mai multe localități de a prelua drumuri comunale pentru ca acestea să devină județene. Sunt aproape 20 de solicitări pe care le vom analiza foarte bine. Suntem deschiși să le facem noi, dar nu le vom prelua doar de dragul de a le avea, ci le vom alege pe cele care pot face parte dintr-o rețea de drumuri”, a declarat președintele Consiliului Județean Timiș, Sorin Grindeanu.

În ceea ce privește centura alternativă a Timișoarei, în noiembrie a fost finalizat drumul dintre Săcălaz și Sânmihaiu Român, iar în luna ianuarie 2017 urmează să fie preluat de CJT drumul dintre Sânmihaiu Român și Parța.

De asemenea, și Consiliul Local Sânandrei a emis o decizie prin care este de acord cu preluarea de către consiliului județean a porțiunii de drum care va face parte din viitoarea centură alternativă a Timișoarei. Deocamdată, termenele de execuție sunt greu de anticipat, întrucât acestea depind în mare măsură de procedurile de achiziție publică.

Oricum, ambele drumuri vor beneficia de finanţări serioase pentru lărgire şi alte modernizări.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *