Donație la Centrul de Transfuzie Sanguină din Timişoara

transfuzie

Luni, la ora 13, la sediul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara, Str. Martir Marius Ciopec Nr.1 (lângă Spitalul Județean Timiș) va fi recepționată o nouă aparatură donată de Rotary Club Timișoara cu prilejul aniversării a 90 de ani de existență a asociației.

Este vorba de aparatură specifică activității de donare de sânge – două hemomixere și un echipament de transport al unităților de sânge recoltate în cursul colectelor mobile – care vor suplini și înlocui o parte din aparatura actuală, insuficientă și veche de peste zece ani, motiv pentru care se defectează frecvent.

Hemomixerele asigură amestecarea continuă a sângelui in timpul donării și reprezintă aparate absolut necesare pentru ca acțiunea de donare să aibă loc. Prin sponzorizarea de la Clubul Rotary Timișoara, materializată prin achiziția a două hemomixere, a crescut, în primele patru luni ale acestui an, numărul de donatori și implicit numărul unităților de sânge, astfel încât s-a putut onora necesarul spitalelor.

Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara deservește cele 17 spitale din oraș și din județul Timiș, iar la nevoie și unitățile sanitare din județele învecinate. Nevoile de sânge ale pacienților internați sunt mari și depășesc o sută de unități de sânge zilnic. Aceste nevoi de sânge /zi pot fi asigurate doar prin creșterea numărului de donatori.

Proiectul realizat cu susținerea Rotary Club Timișoara și-a propus să crească numărul de donatori de sânge pe două căi și anume prin optimizarea activității în centru, în sensul reducerii timpilor de așteptare și prin creșterea numărului de colecte mobile la sediile diverselor companii și instituții. În cadrul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara, sângele este recoltat de la donatori, act benevol, de mărinimie și solidaritate umană.

Clubul Rotary Club Timișoara (Fondat 1929 – Refondat 1994), parte a Rotary Internațional, este al doilea club ca vechime al României, înființat la doar 24 ani de la naşterea mişcării rotariene în SUA. Asociaţie de egali, fiecare recunoscut profesional în domeniul său de activitate, compusă din persoane de caracter şi care se bucură de o bună reputaţie, lucrând ca buni profesionişti, lideri ai comunităţilor locale, Rotary promovează idealul de a servi binele public în profesie şi în societate prin integritate, aplicând standarde etice în afaceri, în viaţa profesională şi publică.

În cei 90 de ani de existență, Rotary Club Timișoara a susținut și promovat proiecte sociale, medicale, educaționale și culturale cu impact mare în comunitatea regională și națională. Motivați de principiul rotarian ”A servi mai presus de tine însuți!”, cei 75 de membri ai Rotary Club Timișoara au realizat în ultimii 25 de ani proiecte caritabile de peste trei milioane de euro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *