Dominic Fritz și-a făcut campanie, printre romii din Kuncz, cu consultații “gratuite”, folosind unitatea mobilă de screening a Spitalului Municipal

Dominic Fritz și-a făcut campanie, printre romii din Kuncz, cu consultații “gratuite”, folosind unitatea mobilă de screening a Spitalului Municipal

Dominic Fritz și-a făcut campanie, printre romii din Kuncz, cu consultații “gratuite”, folosind unitatea mobilă de screening a Spitalului Municipal

Pe 11 mai, chiar la debutul campaniei electorale, primarul Timișoarei a organizat “o zi perfectă în comunitate pentru cei din Kuncz-Plopi, la Centrul cultural și educational… Muzică, sport, dansuri, ateliere pentru copii, consultații medicale pentru cei mici și cei mari, teatru, pictură și multă distracție”, conform postării edilului-candidat pe pagina sa de Facebook.

dmonic screening ilegal
Tot Dominic Fritz detaliază despre acțiunea din 11 mai, adică în plină campanie electorală: “Am deschis Centrul în decembrie anul trecut. E o clădire ridicată de la zero, cu sală de sport, cabinet medical, săli de clase unde copiii din cartier pot să își facă temele după ore sau cursuri care să îi ajute să își descopere talentele.

Adulții care au nevoie primesc aici consiliere și sprijin. Mă bucur că Centrul își asumă rolul de integrare și dezvoltare a comunității de aici.

Colegii mei de la Direcția de Asistență Socială împreună cu organizații de profil fac o treabă excelentă”.

Ce a “uitat” să spună candidatul Fritz este că pe lângă activitățile distractive pentru copii și părinți, acele “consultații medicale pentru cei mici și cei mari” au fost de fapt servicii medicale oferite în campania electorală, folosind tocmai unitatea de screening mobil a Spitalului Municipal.

Acțiunea de consultații gratuite a fost plănuită încă din luna aprilie 2024, fiind convocați la primărie medici pediatri de la Spitalul de Copii Loius Țurcanu, medici de familie și medici de la Spitalul Municipal. Evident, scopul era organizarea, în campania electorală, a sesiunii de consultații medicale. Discret, printre activități distractive, cu balone, dansuri, desene pe asfalt și alte trufandale.

Așa se face că unitatea mobilă de screening, pe care Spitalul Municipal a achiziționat-o printr-o finanțare europeană, a fost dusă la Centrul cultural-educațional din Kuncz-Plopi. Cum? Simplu. Nu cu vreun document scris, aprobat de către celebrul manager de spital Daniel Malița conform procedurilor, ci printr-un ordin verbal, dat prin telefon de către acesta.

Sigur că acțiunea ar fi putut trece neobservată și consultațiile s-ar fi putut desfășura în cabinetul medical al centrului educational nou-construit. Numai că acest cabinet nu are autorizații și avize de la Direcția de Sănătate Publică pentru anumite tipuri de consultații și specialități medicale.

Amănuntul folosirii echipamentului medical al Spitalului Municipal într-o acțiune de propagandă electorală ar fi trecut neobservat dacă, chiar în pozele postate de către Dominic Fritz pe Facebook, nu ar fi apărut și autospeciala-laborator mobil de screening și consultații ginecologice.

fritz duba screening Kuntz 1
Așa că medicii de la Municipal s-au trezit cu autospeciala medicală în plină acțiune electorală a primarului în funcție și s-au apucat de făcut consultații.

De aici au apărut însă problemele.

Dacă măsurarea glicemiei, a tensiunii arteriale, consultațiile generale sau ORL s-au putut face chiar în cabinetul medical al clădirii inaugurate de actuala administrație, când s-a ajuns la screening al tiroidei și consultații de ginecologie, a fost nevoie de dubița spitalului din subordinea primăriei, condus de protejatul lui Fritz, managerul Daniel Malița, mașină cu echipamente, toate achiziționate pe un proiect european.

Asta pentru că sunt investigații complexe, cu aparatură scumpă și se puteau face tehnic și legal, doar în dubița utilată corespunzător, care are avizele și autorizațiile necesare pentru activitate din partea DSP Timiș.

Multe femei dintre cele prezente la serbarea câmpenească electorală nu au dorit consultații, așa că medicii și echipa de campanie au adus femeile rome din cartier.

CITEȘTE ȘI: Un tânăr a murit la bazinul de înot din cartierul Dacia. Primăria nu asigură serviciul de salvamari și prim-ajutor. Poliţia a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă

Astfel, conform datelor centralizate la spital, din teren, s-au efectuat în 11 mai, în Kuncz, în dubiță, ecografii tiroidiene la 78 de persoane și screening cancer col uterin (include consiliere, recoltare Papanicolau, prelucrare material recoltat, comunicare si recomandare tratament) la 12 femei.

Zis și făcut, doar că multe dintre persoanele consultate nu aveau act de identitate la ele, iar în Kuncz există și persoane care încă nu au act de identitate deloc, chestiune care trenează de peste 25 de ani.

Un screening tiroidian costă 135 de lei, iar o ecografie de organe, 33 de lei, în timp ce pentru un screening pentru cancer de col uterin tariful este de 95 de lei pentru o consultație completă.

În mod normal, dacă persoanele furnizează datele din cartea de identitate, aceste sume sunt suportate de către Ministerul Sănătății, sau într-o logică mai simplă, pentru persoanele care au avut buletinul la ele, ministrul Rafila a făcut, fără să vrea, cinste pentru campania lui Dominic Fritz.

Există însă și persoane cărora li s-au făcut screening, ecografii și consultații și care apar fără datele personale. Pentru acestea, costurile investigațiilor, la care se adaugă combustibilul pentru laboratorul mobil și alte costuri adiacente, trebuie suportate din bugetul… Spitalului Muncipal Timișoara, adică cu semnătura managerului Daniel Malița și cu acceptul celor din Primăria Timișoara, care este ordonator de credite pentru spital.

Le dăm cuvântul primarului-candidat Dominic Fritz și protejatului său, managerul Spitalului Municipal, Daniel Malița, să facă publice sumele care vor trebui suportate din banii timișoenilor pentru consultațiile medicale “gratuite” oferite în acțiunea de campanie electorală din Kuncz.

Și evident, explicația și baza legală pentru care echipamentele medicale, consumabilele și combustibilul, toate din bani publici sau fonduri europene, au fost folosite într-un episod de campanie electorală.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Dominic Fritz și-a făcut campanie, printre romii din Kuncz, cu consultații “gratuite”, folosind unitatea mobilă de screening a Spitalului Municipal

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *