Dominic Fritz, noul primar al Timişoarei, recunoaşte că a dat şpagă la vamă, la intrare în România. Video

Fritz: Am transmis procurorilor anticorupție o plângere penală împotriva a ceea ce suspectez că a fost o rețea de fraudare a concursurilor pentru posturi în Primărie

Dominic Fritz, primarul ales al Timişoarei, măturiseşte că a dat şpagă în România. Acesta a relatat într-un interviu la Digi 24 că prima dată când a venit în România, la 19 ani (în 2002), a fost nevoit să dea şpagă la vamă. Primarul ales afirmă însă că nu ar mai da mită acum şi nici nu ar primi.

„Eram patru persoane care mergeam cu autocarul în România. Am fost avertizați că ne vor cere 5 euro la graniță. Noi nu voiam să dăm, dar eram și destul de timizi. Așa că am dat toți patru 10 euro, compromisul nostru a fost să dăm fiecare jumătate din cât trebuia.

CITEŞTE ŞI: „Revoluția bunei guvernări”, noul program pentru administrarea Timișoarei

Pentru mulți ani am venit cu autocarul în România și am observat că din ce în ce mai puțini oameni au dat acești 5 euro. Țin minte o situație în care efectiv s-a ridicat un pasager și a mers la prima doamnă care a zis că nu dă și tot așa. A ajuns la mijlocul autocarului unde toată lumea a refuzat și persoana aia s-a întors rușinată.

CITEŞTE ŞI: Lecția de mafiot adevărat a unui mare șef din Timișoara

Acum nu aș da și nici n-aș lua șpagă. Aș chema imediat autoritățile competente. Pentru mine asta e baza contractului între cetățean și mine ca primar, ca autoritate publică. Toată lumea este tratată legal, noi toți jucăm după aceleași reguli. Dacă ceri o autorizație trebuie să fii tratat la fel, indiferent că ești bogat sau sărac. Șpaga distruge acest sistem de reguli și distruge competiția. Unde e distrusă competiția, apare mediocritatea”, a declarat Dominic Fritz, sâmbătă, la emisiunea „În fața ta”, de la Digi24.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Dominic Fritz, noul primar al Timişoarei, recunoaşte că a dat şpagă la vamă, la intrare în România. Video

  1. Concidenta sau nu , as putea confirma cu martori afirmatiile noului primar, Acelasi an,4persoane,am luat autocarul din Heilbron ,firma poate germana ,Kessler, a cerut prin insotitor sofer,suprataxa la intrare in Cehia,Slovacia si Romania. Am refuzat mai multi timisoreni. Am fost lasati la Arad cu vreo 3km inainte de gara din Arad,( evident incarcati cu bagaje,deh , cadouri Germania) drept razbunare.(autocarul continua drumul spre Deva-Sibiu).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *