Dogariu: „Sunt şi alte domenii unde e nevoie de bani”

Senatorul Eugen Dogariu: ”Dacă nu se acționează asupra prețului scăpat de sub control al energiei, inflația nu va fi stăvilită”

Senatorul PSD Eugen Dogariu susţine că este nevoie de o complementaritate a deciziilor pe care le iau autorităţile la nivel local sau naţional. În acest registru logic, nu ar mai fi nevoie de încă o sală de sport, realizată de municipalitate, după ce vom avea o asemenea investiţie la intrarea în Giroc, susţinută de Compania Naţională de Investiţii (CNI).

„Sunt convins că e nevoie de investiţii şi în alte domenii şi ştim foarte bine ce necesităţi există în spitale, în învăţământ, în edificiile culturale şi multe altele. Mă gândesc şi la Colterm, pentru că e într-o situaţie delicată, la multe bazine de înot din cartierele Timişoarei care au fost promise cu mulţi ani în urmă. Nu cred că s-ar supăra nimeni dacă ar primi nişte bani pentru retehnologizări, pentru investiţii, pentru înlocuiri de reţele.

Fiecare dintre factorii decidenţi ar trebui să se gândească la comunitate, nu să ne ocupăm de a face capriciul cuiva”, a declarat senatorul.

Dogariu a ţinut să puncteze argumentul suprem care înclină balanţa în favoarea locaţiei de la Giroc, anume că aceasta corespunde cerinţelor CNI. În schimb, amplasamnetul propus de Nicolae Robu nu deţine suprafaţa necesară şi nici nu este liber de sarcini.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *