DNA cere începerea urmăririi penale pe numele Rovanei Plumb, în același dosar în care este cercetată Sevil Shhaideh

rovana plumb

DNA cere începerea urmăririi penale față de Rovana Plumb, pentru fapte petrecute când era ministru al Mediului. Rovana Plumb este prinsă în același dosar cu Sevil Shhaideh.

”În același dosar, în conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție – doamna Laura Codruța Kovesi a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Plumb Rovana, deputat în Parlamentul României, fost ministru al Mediului și Schimbărilor Climatice, în legătură cu săvârșirea complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în exercitarea funcției ministeriale”, arată DNA, potrivit stiripesurse.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “DNA cere începerea urmăririi penale pe numele Rovanei Plumb, în același dosar în care este cercetată Sevil Shhaideh

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *