Descoperire uluitoare la marginea unei localităţi din Timiş

Descoperire uluitoare la marginea unei localităţi din Timiş. Cercetările efectuate anul acesta în perimetrul sitului arheologic din satul Igriș, aparținător de comuna timișeană Sânpetru Mare, au dus la descoperiri interesante pe domeniul fostei mănăstiri cisterciene Egres, fondată în anul 1179, ctitorie a regelui Béla al III-lea al Ungariei, închinată Fecioarei Maria.

„Cercetările arheologice au fost conduse de colega noastră, dr. Daniela Tănase, în colaborare cu dr. András Végh și Teofil Rétfalvi, din partea Institutului de Arheologie al Universității Catolice <<Péter Pázmány>>. Campania face parte din cadrul proiectului de cercetare româno-maghiar inițiat în anul 2016, de Muzeul Naţional al Banatului din Timișoara și Institutul de Arheologie al Universității Catolice „Péter Pázmány” din Budapesta (Ungaria).

Au fost scoase la lumină zidul sudic al navei bisericii, reperat și în săpătura din anul 2016, precum și alte structuri care îmbogățesc cunoștințele noastre despre planimetria bisericii mănăstirii Egres. Astfel, pe latura sudică s-au găsit un prag de intrare de la o ușă laterală și un contrafort.

Tot în acest an s-a finalizat cercetarea gropii comune din timpul invaziei tătare de la 1241, situată în biserică și descoperită anul trecut, care a livrat și de această dată materiale arheologice de o valoare deosebită: piese de podoabă, arme, fragmente ceramice de la vase întregibile, fragmente arhitecturale, precum și un canat de la o ușă din lemn.

În interiorul navei bisericii au fost găsite și morminte din secolele XIV-XV, în inventarul cărora au apărut piese de port și de podoabă”, subliniază specialiştii de la Muzeul Banatului din Timişoara, adăugând că autorităţile locale din comuna Sânpetru Mare şi-au oferit tot sprijinul pentru ca lucrările de cercetare de la Igriş să se desfășoare în condiții optime.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare