Declin demografic: România a pierdut anul trecut 120.000 de locuitori

oameni 1

La 1 ianuarie 2018, populaţia rezidentă a României a fost de 19,5 milioane de persoane, în scădere cu 120,7 mii, faţă de perioada similară din 2017, scăderea fiind cauzată de sporul negativ, numărul persoanelor decedate depăşind numărul născuţilor vii cu 71.125 de persoane, anunţă miercuri INS.

Populaţia urbană, precum şi cea de sex feminin sunt majoritare (53,8%, respectiv 51,1%). Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze (ridicându-se la 116,9 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani), ecartul dintre populaţia vârstnică de 65 ani şi peste şi populaţia tânără de 0 14 ani ajungând la 513 mii persoane (3,5 milioane faţă de 3,03 milioane de persoane), în creştere faţă de 439 mii persoane la 1 ianuarie 2017.
premii renasterea septembrie
Institutul Naţional de Statistică (INS) arată în datele centralizate că raportul de dependenţă demografică a crescut de la 50,1 la 50,9 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte.

CITEȘTE ȘI: Anul acesta, varza va fi trufanda

Soldul migraţiei internaţionale temporare de lungă durată a fost negativ (-53.381 persoane). La 1 ianuarie 2018, populaţia rezidentă din mediul urban a fost de 10,4 milioane de persoane, în scădere cu 0,3% faţă 1 ianuarie 2017. Populaţia feminină la 1 ianuarie 2018 a fost de 9,9 milioane, în scădere cu 0,6% faţă de aceeaşi dată a anului precedent.

Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2017 remarcându-se creşterea ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste). Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 114,4 (la 1 ianuarie 2017) la 116,9 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2018).

„Ponderea populaţiei de 0-14 ani în total populaţie s-a menţinut la valoarea determinată pentru 1 ianuarie 2017 (15,6%), în timp ce ponderea populaţiei de 65 ani şi peste în total populaţie a înregistrat o creştere de 0,4 puncte procentuale (de la 17,8% în 2017 la 18,2% la 1 ianuarie 2018).

Astfel, raportul de dependenţă demografică a crescut de la 50,1 (la 1 ianuarie 2017) la 50,9 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte (la 1 ianuarie 2018). România continuă să fie o ţară de emigrare, fenomenul de emigrare constituind cea de a doua cauză principală a reducerii populaţiei ţării”, precizează Institutul Naţional de Statistică.

Soldul migraţiei internaţionale în anul 2017 a fost negativ, numărul emigranţilor depăşind numărul imigranţilor cu peste 53 mii persoane. În cursul anului 2017, bărbaţii au emigrat într-o proporţie mai mare decât femeile (50,9%). Şi în rândul imigranţilor, bărbaţii au fost majoritari (53,5%).

Potrivit INS, populaţia rezidentă cuprinde totalitatea persoanelor (cetăţenie română, străină sau fără cetăţenie) care au reşedinţa obişnuită în România, pentru o perioadă de cel puţin 12 luni, scrie mediafax.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *