De 100 de ori comedie

Teatrul Național din Timișoara sărbătorește reprezentația cu numărul 100 a comediei „M-am hotărât să devin prost” după Martin Page. Spectacolul a avut premiera în 24 februarie 2012, iar de atunci s-a jucat de fiecare dată cu sala plină, bătând recordul de viteză la vânzarea biletelor.

Marţi, 10 aprilie 2018, de la ora 19, la Studio „Uțu Strugari”, actorul Călin Stanciu jr., binecunoscut și extrem de îndrăgit de publicul Naționalului timișorean, intră pentru a o suta oară în pielea lui Antoine, un băiat prea deștept pentru lumea lui, căruia îi vine strălucita idee să combată singurătatea prin exerciții de „împrostire”.

Acestuia i se alătură într-o suită de roluri, unul mai savuros decât celălalt, actorii Victor Manovici, Victoria Rusu, Mălina Manovici și Alina Chelba.

Adaptarea și regia spectacolului sunt este semnate de Antonella Cornici, acesta fiind debutul său ca regizor. Decorurile și costumele aparțin scenografei Rodica Arghir, video designul este realizat de Lucina Matei, iar muzica este semnată de Bobo Burlăcianu.

Foto: Adrian Pîclișan


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns