Dacă mergem în interes personal în țări cu risc epidemiologic ridicat vom beneficia de concediu plătit de 5 zile în loc de 14 zile, ca până acum

vacanta 5

Românii care se călătoresc în interes personal în zone cu epidemie sau risc epidemiologic sau biologic ridicat, deși cunosc aceste condiții la momentul inițierii deplasării, vor beneficia, la întoarcerea în țară, de concediu plătit doar 5 zile, față de 14 zile, cum era până în prezent, conform HotNews.ro.

Practic, persoanele aflate în această situație vor trebui să stea izolate 14 zile, însă vor primi indemnizație doar 5 zile.

„Persoanele care se deplasează în interes personal în zone în care există epidemie, risc epidemiologic sau biologic cu un agent înalt patogen, deși cunosc aceste condiții la momentul inițierii deplasării și care, la întoarcerea pe teritoriul României, pentru a nu deveni factori de risc pentru persoanele cu care vin în contact, intră în concediu de carantină, vor beneficia de indemnizație suportată din FNUASS pentru o perioadă de 5 zile, față de 14 zile, cum a fost prevăzut până acum”, prevede o Ordonanță de Urgență adoptată în ședința de Guvern de astăzi.

Reglementările vor intra în vigoare începând cu data de 1 august a.c., dată până la care se vor actualiza și normele de aplicare ale actului normativ aprobat azi, pentru a asigura implementarea unitară la nivel național.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *