Cursuri suspendate la școala la care învață elevii cu coronavirus

coronavirus 2

Astăzi, la Instituția Prefectului Timiș, a avut loc ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, condus de prefectul județului Timiș, Liliana Oneț, întrunit ca urmare a pozitivării cu COVID 19 a doi elevi în cadrul unei unități de învățământ din Timișoara.

Au fost puse în discuție măsurile care trebuie luate la nivelul acestei unități de învățământ și, la propunerea Direcției de Sănătate Publică și a Inspectoratului Școlar Timiș, s-a luat, în unanimitate, hotărârea de suspendare a cursurilor la unitatea școlară, pentru moment, în perioada 9-11 martie.

Decizia a fost luată pentru igienizarea generală a întregii unități de învățământ. Trebuie menționat că, la clasa unde au fost pozitivați cei doi elevi, cursurile rămân suspendate pe o perioadă de 14 zile.

Totodată, a mai fost luată o hotărâre conform căreia inspectorul școlar general al județului Timiș, Aura Danielescu, să convoace o întâlnire cu toți directorii de școli din județul Timiș, pentru a le solicita să doteze toate unitățile de învățământ cu materiale dezinfectante.

În plus, s-a decis ca inspectorul școlar general al județului Timiș să înceapă, de luni, controale în toate unitățile de învățământ din județ pentru a vedea dacă au fost dotate cu materialele dezinfectante. La rândul lor, directorii de școli vor trebuie să prelucreze cu profesorii și elevii materialele informative destinate prevenirii infecției cu COVID 19.

De asemenea, Instituția Prefectului Județul Timiș a trimis tuturor unităților administrativ-teritoriale și Consiliului Județean Timiș o adresă în care se solicită să asigure fondurile necesare pentru achiziția materialelor dezinfectante.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Cursuri suspendate la școala la care învață elevii cu coronavirus

  1. sefa psd-istă a dsp nu sa contaminat? păcat sau ea e contaminată definitiv cu virusul incompetentei psd-iste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *