Cum poți recupera banii de pe biletele de avion, după suspendarea zborurilor spre și din Italia

Alertă cu bombă la bordul unei aeronave. Aparatul de zbor a fost escortat până în Ungaria de avioane de vânătoare românești

Ministrul interimar al Transporturilor, Lucian Bode, a explicat în ce condiții pot fi recuperați banii plătiți pe biletele de avion, în condițiile în care zborurile spre și din Italia au fost suspendate pentru următoarele două săptămâni, scrie Digi24.

CITEȘTE ȘI: Toate zborurile spre Italia, suspendate începând de astăzi. Cei care vin din zonele de risc intră, automat, în carantină

„Conform prevederilor internaționale, în condițiile în care se anulează un zbor cu mai puțin de 7 zile, obligația e de a restitui banii tuturor pasagerilor”, a spus ministrul. El a precizat și care sunt rutele vizate de această suspendare, și anume destinațiile din Italia spre care sunt operate zboruri directe: Roma, Torino, Bologna, Napoli, Florența, Pisa și Catania.

Înainte de izbucnirea crizei coronavirusului, între România și Italia aveau loc 186 de zboruri pe săptămână. Numărul a fost redus, în ultimele săptămâni, până la 72 de zboruri. Cele mai multe dintre acestea, pe Aeroportul Otopeni.

Oficialii au anunțat duminică noaptea oprirea zborurilor din și către Italia, pe toate aeroporturile din țară, începând din 9 martie și până în 23 martie.

Măsura este valabilă pentru toate aeroporturile din România.

„Operatorii aerieni au obligația de a comunica cetățenilor români care se vor îmbarca din Italia, China, Iran, Coreea de Sud către România, cu escală, faptul că vor intra în carantină pe teritoriul României și își vor asuma această responsabilitate prin completarea unei declarații pe proprie răspundere”, a spus Vela.

Unele companii au anunțat că oferă posibilitatea pentru clienţii companiei să amâne sau să suspende călătoriile în mod gratuit pentru toate destinaţiile, nu doar în China sau în nordul Italiei, principalele ţări afectate de epidemia de coronavirus.
Citește mai mult AICI

Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *