S-a pus cu stâlpul! Pățania unui șofer grăbit pe o șosea din vestul țării

stalp 1

Carosabil ud, o clipă de neatenție, un stâlp de iluminat public aflat pe marginea drumului. Au fost datele care au dus la producerea unui accident de circulație pe o șosea din vestul țării. În urma accidentului un șofer a fost rănit, iar stâlpul avariat a necesitat intervenția echipelor de la compania de electricitate, pentru că devenise un pericol pentru oricine trecea prin zonă.

CITEȘTE ȘI: Cum poți recupera banii de pe biletele de avion, după suspendarea zborurilor spre și din Italia

„Un bărbat în vârstă de 73 de ani, din Municipiul Hunedoara, care conducea un autoturism pe drumul județean 687, la ieșirea din localitatea Sântuhalm, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a lovit un stâlp de susținere a iluminatului public. In urma impactului, conducătorul auto a fost rănit ușor, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. In cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, precizează reprezentanții IPJ Hunedoara.

sursa: hunedoaralibera.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *