Culmea electricității: branșamentele plătite de cetățeni figurează ca investiții ale Enel!

bransament curent

În Timișoara și în majoritatea localităților din județul Timiș se resimte tot mai acut un fenomen extrem de supărător: penele de curent electric. Practic, nu trece o zi fără ca să nu se semnaleze deranjamente, multe dintre ele fiind remediate după ore bune de așteptare.

Din păcate, efectele sunt dintre cele mai neplăcute: aparatură electrică și electronică defectată, reparațiile nefiind suportate de cei de la Enel. S-au făcut tot felul de demersuri, a fost sesizat și parlamentul, situația este cunoscută și la nivelul Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE ), dar defecțiunile nu au încetat, dintr-un motiv foarte clar: lipsa de investiții a companiei de electricitate.

Petru Olaru, președintele Federației Asociațiilor de Locatari Timișoara (FALT), spune că lucrurile sunt foarte grave și că sesizările din partea timișorenilor sunt tot mai numeroase:

”E dezastru. Am vorbit și cu alții, în toată țara e așa. Enel nu a mai făcut investiții, iar capacitatea anterioară nu mai suportă rețelele dezvoltate acum. Din această cauză, se strică aparatele și e normal ca lumea să fie nemulțumită. Mai grav e că nici nu prea există speranțe. Am avut, cu ceva timp în urmă, o întrevedere cu directorul italian al companiei și a refuzat din start orice discuție legată de investiții. Pe scurt, Enel nu vrea să facă investiții, deși în contractul de privatizare apărea o clauză legată de acest aspect. Culmea e că astfel de investiții figurează ca fiind realizate, numai că ele au fost făcute de către timișoreni, pe banii lor. Concret, oricine se branșează la curent electric și plătește sume uriașe din buzunarul propriu apare ca fiind o investiție a Enel! E o bătaie de joc”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 thoughts on “Culmea electricității: branșamentele plătite de cetățeni figurează ca investiții ale Enel!

  1. Asteptam reactia organelor abilitate pentru ca aceste abuzuri ale ENEL sa nu mai aiba loc. Achizitionarea unui bun, in acest caz un contor sau o lucrare, pentru care se emite si o factura ar trebui sa apartina celui care a achitat acea factura. O alta anormalitate se petrece in momentul cand vrei sa-ti pui un alt contor. In primul rand te obliga sa-l predai pe cel vechi (platit deja de tine) si sa platesti noul contor pe care ti-l impun ei (si nu ma refer la caracteristicile tehnice ale noului contor), de la un furnizor unic agreat de ENEL si la un pret cu mult mai mare decat cel procurabil de pe piata concurentiala.

  2. OHOHOOOOOO … asta e de ani de zile – sa vedeti cum ANRE le recunoaste investitii in „utilitare” gen Mercedes E Klasse pentru Director Economic si BMW 525 tdi pentru Director Resurse Umane … Incercati pe str. Mihalache 41-43 in Bucuresti, sa vedeti ce e in curte – apoi vorbim. Vreti contractele de consultanta??

  3. Sunt niste hoți în frunte cu partea romana. Cei din Romania ii pupa-n fund pe italieni ca sa isi tina functiile.Sa vedeti ce e la Bucuresti.Jaleeeee
    Toți agramatii din Slobozia au invadat Ion Mihalache 41-43
    De ce nu vine Electrica inapoi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *