Cu ochii pe calorifere! La Timișoara încep probele la cald

Colterm va cere primăriei creșterea preţului gigacaloriei cu 17%

În vederea pregătirii funcționării în bune condiții a sistemului centralizat de alimentare cu energie termică a municipiului Timișoara, în sezonul de încălzire 2021-2022, din data de 11 octombrie 2021, începând cu ora 8, vor începe, etapizat, probele la cald ale instalațiilor de încălzire.

Într-o primă etapă, căldura se va livra la parametrii reduși, plecarea din punctele și centralele termice fiind reglată la 35 grade C. Pentru a se putea constata și remedia eventualele probleme ce pot să apară în sistemul de distribuție, până vineri, 15 octombrie, se va livra căldură în regim continuu, după care, în funcție de evoluția temperaturilor exterioare în următoarele zile, temperatura va crește sau, în cazul în care vremea se va încălzi, se va lua măsura livrării căldurii doar în timpul nopții, ori chiar întreruperea încălzirii, dacă va fi cazul.

Pentru acesta, solicităm timișorenilor clienți COLTERM să-și deschidă instalațiile interioare, cel puțin în primele zile de la începerea livrării încălzirii, pentru a putea identifica eventualele probleme în imobile care pot apărea la pornirea sistemului.

Avand în vedere lucrările care se desfășoară în cadrul proiectului „Retehnologizarea sistemului de termoficare din Municipiul Timițoara în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldură urbană”, vor fii puncte termice la care nu se va putea porni, deocamdată, furnizarea încălzirii (total sau parțial): PT Păltiniș, PT 7C, PT 21, PT 6, PT 63, PT 41, PT 45A, PT 45, PT 84, PT 98, PT 86. Asigurăm clineții afectați de această situție că lucrările vor fi finalizate pănă vineri, 15 octombrie, astfel încât furnizarea încălzirii să fie posibilă și la aceste puncte termice.

CITEȘTE ȘI: Incendiu puternic în vestul țării: a luat foc un restaurant

În cazul apariției unor probleme tehnice la instalațiile de distribuție ale COLTERM sau la instalațiile interioare ale consumatorilor, este posibilă întreruperea livrării căldurii pe anumite trasee, până la remedierea acestora.

De asemenea, în cazul în care consumatorii constată apariția unor probleme tehnice sau daca până la ora 20 a zilei de marți, 12 octombrie, constată că nu au căldură, aceștia pot suna la Dispeceratul COLTERM, la numerele de telefon 0256 494 133, 0356909 (tasta 4) și 0756061468. Echipele COLTERM vor asigura asistență tehnică 7/7 și 24/24 pe toată perioada probelor.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Cu ochii pe calorifere! La Timișoara încep probele la cald

  1. Poate sa imi explice un “SUPER SPECIALIST ANGAJAT DE MAESTRUL FRITZ LA PRIMARIA TIMISOARA” ca daca pleaca agentul termic din centrala la 35 grade celsiun la ce temperatura va ajunge in Calea Lipovei???Asta iarasi o “ABUREALA”a Timisorenilor care ia votat pe acesti incapabili

  2. In sfarsit, ca e un frig in locuinte…sper ca sa aloce bani primaria, si Coltermul sa dea incalzire corespunzatoare, ca la capitolul apa calda vine pe conducte tot mai calaie, si cum stau pe o parte ghinionista a blocului, cu vedere in strada, iar pe coloana mea doar eu ce mai consum apa calda din 5 locuinte, iar pina ajunge apa cat de cat calda trec multe minute bune, in rest 3 apartamente sunt libere, iar altul are montata centrala termica de 45 zile, daca si asa platim la zi toate facturile, macar sa avem servicii mai de calitate, sa nu patim ca in Bucuresti, unde vin facturile umflate si prestarile regiei de termoficare sunt de toata jena, pacat…mai specific ca din 60 de apartamente la 3 scari doar 10 au montate centrale termice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *