Cu motocicleta pe trotuar

motociclisti Timisoara

„Uneori, în Germania, câte un blocaj în trafic se întinde pe câteva zeci de kilometri. Şi totuşi, nici un motociclist nu are tupeul să depăşească maşinile pentru a ajunge în faţă, cu toate că ar putea”, a spus un timişorean în momentul în care a văzut un motociclist circulând pe trotuar cu vehiculul (acest lucru se întâmpla, zilele trecute, în faţa magazinului Bega).

Probabil că în străinătate respectarea regulilor a început prin aplicarea cu severitate a amenzilor. În timp, oamenii au dezvoltat bunul-simţ şi respectul faţă de semeni.

Acum, în Germania, amenzile pentru încălcările regulilor de circulaţie sunt mai mici comparativ cu sancţiunile din România.

Cu toate acestea, deşi şi-ar permite plata unei amenzi, germanul nu ar circula cu motocicleta sau cu maşina pe trotuar.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

10 thoughts on “Cu motocicleta pe trotuar

  1. NU ESTE MAI MARE NERUSINARE DECAT ACESTI MOTOCICLISTI CARE NU RESPECTA NICI O REGULA DE CIRCULATIE PE DRUMURILE PUBLICE SI MAI GRAV CIRCULA PE TROTUARE.POLITIA NU-SI FACE DATORIA.DACA SANCTIUNILE AR FI ”EXEMPLARE” ATUNCI S-AR MAI POTOLI!!!

  2. Motocicletele sunt o porcarie fara seaman; absolut toate depasesc normele de zgomot admise, iar cretinii care le folosesc enerveaza pe toata lumea, in timp ce ei se cred grozavi…

    1. Mai bine te abtineai, nu le tin partea celor care sunt idioti si se cred zmei, dar sa spui ca motocicletele ”sunt o porcarie”… chiar trebuie sa fii redus mintal si indoctrinat. daca toti ar fi gandit ca tine nu evoluam de la maimuta..

      1. Cata se pare ca ai orbul gainii, foarte putini motociclisti NU isi modifica esapamentul doar din dorinta ce a atrage atentia prin nivelul de zgomot peste limita impusa de lege! Toti acesti aiuriti schimba banda fara a semnaliza apoi injura soferii ca ii accidenteaza. Cat despre statul la coada la semafor din nou acesti zmei nu suporta depasind coloana pe trotuar sau contrasens. Asa ca mai incet cu gargare

    2. Imi pare rau ca nu te-am scos si pe tine cum i-am scos si pe restul 20, Imi pare sincer rau ca te-am defecat in toaleata

  3. In poza se vede foarte foarte clar ca motociclistul respectiv e cu un picior jos. Intr-adevar trotuarul este pentru pietoni si nu pt motociclete, dar in cazul asta omul nu „circula” iar la viteza pietonului e culmea sa pretindeti ca deranjeaza pe cineva.
    Concluzie: m-ati facut inca o data sa pierd timp citind un articol „de umplutura” si care nici nu exprima corect realitatea.

    1. Se pare ca tu NU cunosti regulamentul din moment ce vi cu argumente de doi bani doar pentru a lua aprarea nesimtitului. Daca la momentul fotografierii era cu piciorul jos pana in acel punct venind de pe carosabil a luat motocicleta in spinare?! Mai mult trotuarul nu este loc de parcare! Poate acelasi individ seara merge in complexul studentesc, trece printre barele din capatul aleii pietonale apoi ambaleaza motorul doar se uita o pitipoaca dupa el! La asa gandire asa oameni…

      1. Articol de rahat. In Germania, bla bla bla !!! Povesti !!! Peste tot in Europa, motociclistii depasesc masinile care stau in trafic blocate.

  4. Multi idioti comenteaza. Nu aveti nici o treaba cu nimic. Voi doar comentati. @Gavril sa spui ca „nu este mai mare nerusinare decat….” da dovada de o ignoranta de idiot !!!

  5. Prin Bucuresti aceasta e o practica uzuala, indiferent de locatie (inclusiv pe Lipscani), invariabil baietasii care livreaza pizza ruleaza chiar si pe aleile inguste dintre blocuri fiindca le este lene sa o ia si la picior 20-50 de metri. Adesea vezi si masinisti mergand destul de repede pe trotuar. Dar in cultura noastra asta e un indiciu de creativitate, implicit de inteligenta si pentru multi (majoritatea) singura sansa de a fi/a se simti liberi. Deoarece, ca mentalitate, suntem mai aproape de turci, arabi sau chinezi sau alti chico latrino de Mexic/Brazilia decat de germani, olandezi, suedezi, canadieni. Si sa zicem ca am institui anarhie in trafic – daca eliminam regulile scrise, va trebui sa respectam TOTI niste reguli tacite care sa nu prejudicieze pe NIMENI. Altfel nu va mai fi nici lege a la Tepes, nici anarhie, doar o oligarhie a gorilelor, probabil in functie de gabarit, relatii sau marimea spagii si o egalitate in mizerie a unei majoritati de sclavi supusi care va admira acele gorile si se va teme de ele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *