Clubul Sportiv Heracle Timișoara este partener într-un proiect cu finanțare europeană în care mai sunt implicate două structuri sportive de pe „Bătrânul continent”.
„Wrestling in safe mode” este denumirea programului Erasmus Sport coordonat de clubul croat Sesvetski Kraljevec în parteneriat și cu Huddinnge Brottarklubb, din Suedia.
Prima manifestare a proiectului menționat va avea loc sâmbătă, la Zagreb, și este structurată în două părți.
Deschiderea va fi compusă din expuneri orale și va începe la ora locală 12.
A doua parte este reprezentată de o sesiune practică în sala de lupte, fiind programată în aceeași zi, la sfârșitul seminarului teoretic.
Din partea CS Heracle vor participa președintele Damian Raileanu, în calitate de project manager, și antrenorul Roman Zgardan.
Proiectul își propune să identifice elementele de siguranță ce pot fi puse în practică în special în beneficiul luptătorilor începători.
Toate cele trei cluburi implicate în proiect sunt axate doar pe stilul lupte greco-romane.
Seminarul ce va avea loc sâmbătă în capitala Croației este primul dintr-o serie de trei.
Următoarele vor fi organizate la Timișoara și în Suedia, cel mai probabil la Stockholm.
Detaliile următoarelor reuniuni vor fi stabilite în acest weekend la Zagreb.
Proiectul „Wrestling in safe mode” era inclus inițial în cadrul Ligii Europei Centrale la lupte greco-romane, competiție ce ar fi trebuit să programeze în acest an etapele celei de-a treia ediții.
Din cauza contextului epidemiologic actual, întrecerea rezervată în anii anteriori categoriei de vârstă U15 nu a putut fi organizată în 2020, astfel că programul cu finanțare europeană „Wrestling in safe mode” va avea o desfășurare de sine stătătoare.
„Este un lucru bun că se realizează proiecte pe fonduri europene și în sport. Ele ajută la pregătirea antrenorilor și a sportivilor, este important că Uniunea Europeană dezvoltă aceste proiecte. Cererea de finanțare a fost aprobată datorită Ligii Europei Centrale. Rămâne de văzut cum se va dezvolta acest program, eu consider că este unul binevenit și ne bucurăm să facem parte din el”, a declarat Damian Raileanu, președintele CS Heracle Timișoara.
În primele două ediții ale Ligii Europei Centrale la lupte greco-romane, structura sportivă din cel mai vestic județ al României s-a clasat de fiecare dată pe locul al doilea.
Anul trecut, la competiție au participat cluburi de juniori din Grecia, Ucraina, Croaţia, Ungaria, Republica Moldova şi România.
Etapa finală a ediției precedente s-a desfășurat la sfârșitul lunii octombrie la Monaco.
CS Heracle își propune să identifice și să formeze tineri luptători în stilul greco-romane, fiind vizate performanțe sportive cu bătaie lungă la nivel internațional.
În urma celor trei manifestări ale proiectului „Wrestling in safe mode”, reprezentanții celor trei cluburi partenere vor dobândi noi abilități și cunoștințe în ceea ce privește metodele de a lucra la antrenamente cu tinerii sportivi, în dorința de a reduce riscul apariției unor accidentări.