Sunt COSMIN LIGIUS BUBOI, fiu al acestei comune, născut, crescut, educat în satul Sacălaz. M-as descrie ca fiind un om puternic, cu responsabilitate, curaj, credință, un om cu creativitate, fermitate, un om al initiațivei, un om care face lucrurile înainte să i se ceară a fi făcute.
Cei care mă cunosc știu și pot confirma că sunt un bun organizator al muncii, că iubesc ordinea și disciplina, dezvoltarea și progresul, dar și că am puterea lăuntrică de a ține piept problemelor vieții, de a da tot ce am mai bun și de a păstra o atitudine pozitivă, chiar și atunci când mă confrunt cu situații neplăcute.
Am împlinit de curând frumoasa vârstă de 50 de ani, am o familie solidă, o soție iubitoare, caldă, blajină, care mă sprijină și mă susține necondiționat, am un tată puternic căruia îi port mult respect și un socru ca un tată, am surori ce-mi sunt alături, am nepoți, cumnați…. dar dragilor, am și sute de prieteni, de amici, de consăteni, care mă încurajează și mă motivează, vă am pe voi toți!
M-am căsătorit devreme, la vârsta de 20 de ani, lucru care m-a responsabilizat și m-a determinat să caut soluții. Cu ajutorul familiei, am înființat prima mea firmă, având ca obiect de activitate cultivarea pământului și creșterea animalelor. Dupa mulți ani de trudă, m-am reprofilat, creându-mi o nouă activitate având ca obiect transporturi, comercializare și depozitare de cereale.
Am absovit facultatea de informatică din cadrul Universitații de Vest – Vasile Goldiș din Arad după care am continuat in Timișoara cu un Master în Management Turistic, Hotelier și Comercial.
Am în prezent o carieră profesională cu multe realizări, carieră pe care am construit-o prin multă muncă și sacrificii deopotrivă. Fiecare an a însemnat un pas înainte pentru mine și pentru dezvoltarea mea, atât antreprenorială cât și în poziții de top management, unde am performat în timp scurt iar lucrurile au luat o nouă direcție și un nou ritm.
În administrație am început de tânăr, am fost consilier local iar în prezent sunt consilier județean, membru în Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală.
Fac parte cu mândrie din A.T.O.P. (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică). Sunt președinte al Consiliului de Administrație al Societății de Transport Public Timișoara. De câteva luni, coordonez activitatea în calitate de Inspector Șef – ISCTR – pe 5 județe unde am reușit să implemtez un model de lucru și de management care azi este preluat și de alte filiale din țară.
Ce voi face acasă la mine în comună ??!
Cum voi schimba eu lucrurile ??!
La fel ca și până acum. Cu multă muncă, voință, perseverență, cu profesionalism, cu sprijinul unei echipe prețioase formată din oameni de bine, oameni de nădejde …. cu credința că Dumnezeu ne ajută!
Priviți dragilor, cum comune precum Giroc și Dumbrăvița pulsează de energie, dinamism și tinerețe! Priviți la comune precum Dudeștii Vechi și Lovrin, unde festivaluri de mare anvergură se găsesc mai tot timpul pe agenda culturală, iar din comunitate nu lipsesc parcurile, piețele, școlile și grădinițele moderne, ștranduri etc…
Trebuie să ajungem și noi cel putin astfel!
Dragii mei consăteni, amici, prieteni… nu este timp de pierdut! Timp pierdut înseamnă susținere pierdută, oportunități pierdute, șanse pierdute, proiecte europene pierdute, bani pierduți….. modernizare, evolutie și progres, în regres!
Obiectivul meu în acest moment al vieții este de a schimba această față ponosită a satului meu natal, a comunei de care mi-am legat întreaga existență ca și de familia mea!
Obiectivul meu în acest moment este ca împreună să realizăm lucruri frumoase, lucruri mărețe, lucruri care să ne ofere o viață civilizată, liniștită și sigură!
Cu sprijinul dumneavoastră, cu experiența mea managerială, cu experiența acumulată în administrația publică locală, cu echipa mea de consilieri formată din oameni cu pregătire, oameni realizați profesional care conduc colective și afaceri, dar care doresc cu ardoare să se implice și în „a face” în comună, cu bună credință și ajutorul lui Dumnezeu, vom face comuna Sacălaz, modernă și performantă!
Haideți dragii mei să construim o comunitate mai frumoasă, mai caldă, mai prietenoasă și unită!
Iar cand toate acestea vor fi făcute, să privim în urmă cu bucurie și mândrie și să spunem:
„PE ACESTEA LE-AM FĂCUT ÎMPREUNĂ!!”
Comandat de PNL Timiș, realizat de SC Timpress SA, cod mandatar financiar 21200012