Criză de lideri în PSD

Comitetul Executiv al PSD Timiş a decis susţinerea lui Liviu Dragnea pentru funcţia de preşedinte al partidului. Poziţia PSD Timiş se încadrează în tiparul ultimelor zile, când tot mai multe organizaţii judeţene anunţă că sunt de partea lui Dragnea.

Este o criză de lideri cum nu s-a mai văzut de mult timp în PSD, situaţie semnalată şi la nivelul unor organizaţii mai mici.

De pildă, tinerii social-democraţi timişeni şi-au ales, sâmbătă, un nou preşedinte. Cei peste 500 de delegaţi nu au avut alternative, Alfred Simonis fiind singurul candidat, care, de altfel, a şi devenit preşedinte al TSD Timiş.

La fel s-a întâmplat şi la nivelul femeilor social-democrate timişene: Romaniţa Jumanca a candidat de una singură şi, absolut firesc, a devenit preşedinta OFSD Timiş.

În aceeaşi notă a candidaturilor unice pare să se înscrie şi alegerea noului preşedinte executiv al PSD Timiş, care va fi desemnat în 9 octombrie, când a fost convocat Consiliul Judeţean al PSD Timiş. La aceste alegeri, se pare că unicul candidat va fi Călin Dobra.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns