Bolnavii din vestul ţării pleacă la Szeged cu tot cu medici

medici szeged

Zeci de bolnavi români se tratează anual la Szeged. Faima pe care unitățile sanitare maghiare au căpătat-o în urmă cu circa un deceniu urmează încă o curbă ascendentă. Fie că e vorba de femei care doresc să devină mame prin fertilizare in vitro ori sunt pe cale să aducă pe lume un copil, fie că vorbim de operații mai ușoare sau de cancere, de la naștere și până când viața atârnă de un fir de ață, oamenii cu oarecare posibilități materiale iau în calcul varianta Szeged.

Plățile informale – respectiv plicurile și atențiile aduse recent în discuție, achiziția unor materiale și medicamente ori efectuarea pe bani proprii a unor investigații – din sistemul sanitar românesc fac ca suma pe care un bolnav o scoate din buzunar în țară să fie aproximativ egală cu factura calculată în forinți.

Un avantaj îl au pacienții care beneficiază de formularul S2 (terapia trebuie să se regăsească în pachetul de servicii de bază de care beneficiază asigurații din România, dar să nu poată fi acordat în timp util în țară), prin care tratamentul în străinătate este decontat de casa de sănătate.

Prof.dr. Toth Kalman – şeful Clinicii de ortopedie din Szeged și profesor de specialitate în orașul de pe Tisa, doctor honoris causa al Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” Timișoara – tratează anual zeci de români.

Toth KalmanFoarte mulți români vin pentru intervenții chirurgicale. Avem pacienți nu doar din Timișoara, Arad sau Oradea, ci chiar din Constanța. Românii vin la Szeged pentru condițiile hoteliere pe care le oferim. La noi, fiecare salon are baie proprie. În plus, e vorba și de personalul medical. Foarte mulți medici, asistente și infirmiere vorbesc românește și tratează pacienții fără discriminare. De asemenea, la noi nu este ca în spitalele din România, o acută criză de personal, ceea ce impune ca bolnavul să fie însoțit și îngrijit de cineva din familie pe perioada spitalizării. Avem asistente suficiente pentru ca fiecare pacient să primească grija cuvenită (oferită la Timișoara contra atenției pe care o bagă bolnavul sau vreun membru al familiei sale în buzunarul portarului, infirmierei, asistentei, chirurgilor – de la rezident până la primar -, anestezistului, brancardierului și altor angajați – n.r.). De asemenea, avem și medici români care lucrează în cadrul spitalului”, spune prof. dr. Toth Kalman.

Articolul complet, în ziarul „Renaşterea bănăţeană” de luni, 28 septembrie.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *