Cristina e poliţistă şi a găsit un plic plin cu bani

Cristina e poliţistă şi a găsit un plic plin cu bani

Spirit civic şi, totodată, un exemplu de urmat al unei poliţiste din judeţul Caraş-Severin. Cazul a fost făcut cunoscut de Biroul de presă al IPJ Caraş-Severin.

„”Norocul vine când nici cu gândul nu gândești”: colega noastră a găsit o sumă de bani pe stradă. Aceasta i-a găsit imediat și pe cei care i-au pierdut

Doi soți din Caraș-Severin avut astăzi norocul de a primi un apel telefonic de la Cristina, colega noastră de la Serviciul Criminalistic, care i-a anunțat că a găsit un plic cu bani care e posibil să le aparțină.

Oamenii, care erau la cumpărături într-un centru comercial, nici nu observaseră până în acel moment că le lipsea plicul cu bani.

Imediat după ce a găsit plicul pe trotuar, în apropierea sediului poliției, colega noastră a verificat la instituțiile publice din zonă, stabilind cine ar putea fi persoanele care l-au pierdut.

Plicul cu cele câteva sute de euro a ajuns înapoi la cei doi soți, bucuroși și recunoscători pentru gestul Cristinei, gest care ne dorim să fie un exemplu pozitiv pentru toți cei care găsesc bunuri sau bani în locuri publice.

Dincolo de spirit civic și empatie, de care a dat dovadă și colega noastră, Cristina, prin aceste gesturi arătați că respectați legea, care prevede ca bunurile găsite să fie predate în termen de 10 zile autorităților sau celor care le-au pierdut”, a transmis IPJ Caraş-Severin.

CITEŞTE ŞI: Dezvoltare haotică în Timişoara: Primăria închide Pasarela Îndrăgostiților, dar demolează Pasarela Gelu

Foto: IPJ Caraş-Severin


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *