Criminalul care a îngrozit vestul ţării a fost eliberat!

Beniamin Jian

Criminalul care a omorât cinci oameni a fost eliberat! Beniamin Laichici (fost Jian) a fost pus în libertate printr-o decizie definitivă a magistraţilor. Laichici este considerat unul dintre cei mai periculoşi criminali de după Revoluţie, scrie hunedoaralibera.ro.

Pe 6 martie 1995, Beniamin Laichici a împrumutat o armă de la un coleg de-al său şi a mers cu un taxi de la Deva la Abrud, acolo unde locuiau cumnaţii săi. Totul a pornit de la dorinţa lui Laichici de răzbunare după ce a aflat că soţia sa îl înşela cu şeful unei firme de pază.

Ajuns la Abrud, criminalul l-a ucis pe cumnatul său, Marin Gherasim Sicoe, dar şi pe un vecin de-al acestuia, Ioan Tuhuţ.

Citeşte şi: Accident într-o intersecţie cu probleme din Timişoara

După cele două crime, Laichici s-a întors la Deva, acolo unde s-a întâlnit cu colegul său, Gheorghe Pop, căruia i-a cerut să îi mai lase arma pentru a mai ucide şi alte persoane. Pentru că l-a refuzat pe criminal, Pop a fost ucis cu patru focuri de armă.

După câteva ore, Laichici a mers la locul muncă al soţiei sale, un chioşc din zona gării din Deva, acolo unde a împuşcat în cap o tânără care era colegă de serviciu cu soţia sa.

Ultima victimă a criminalului a fost Florian Faur, şeful firmei de pază pe care îl bănuia că are relaţii amoroase cu soţia sa. Crima a avut loc în plină stradă, în faţa Baroului Deva.

După ce a ucis cinci oameni, bărbatul s-a predat la Poliţie, acolo unde a adus şi arma şi cele trei cartuşe pe care le mai avea.

În anul 1998, bărbatul a fost condamnat definitiv la închisoare pe viaţă, dar pedeapsa a fost preschimbată în 25 de ani de închisoare.

Sursa: hunedoaralibera.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

8 thoughts on “Criminalul care a îngrozit vestul ţării a fost eliberat!

  1. fix sotia, cea care a pricinuit colapsu psihic al nebunului, a scapat neimpuscata :))
    nu am inteles niciodata logica celor care invinovatesc o terta persoana pt inselat, in locul propriului om cu care era in relatie… ala/aia e singurul vinovat

  2. I-au dat drumul pentru ca era persoana care creea multe probleme penitenciarelor in care a fost incarcerat. Stia legile, isi stia drepturile. Studiase in perioada detentiei, codurile civile si penale mai abitir ca un judecator sau un avocat. In penitenciar cand il vedea cineva necunoscut, foarte usor il confunda cu comandantul inchisorii. Imbracat intr-un costum albastru camasa bleo si cravata rosie, te facea sa stai drepti si sa-l saluti. Am avut aceasta ocazie. L-am cunoscut intr-unul din penitenciarele prin care s-a perindat

  3. Si care-i treaba? O stat omu la mititica, si-a ispasit pedeapsa, acum are sansa de a face foarte foarte multe lucruri bine pentru semenii sai. Care-i problema?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *