Creionul chimic. Oaia românească

Fănico, stau şi mă gândesc: de ce n-ar fi oaia românească brand de ţară? Care este balada noastră populară cea mai cunoscută? Nu este Mioriţia, soro?

Că de la ea ne tragem ca popor. O fi şi Meşterul Manole, nu zic, dar Mioriţia are ceva în plus, te unge pe suflet, o simţi de-a noastră, venită din vecii, şi e deşteaptă, ea ştie ce primejdie îl aşteaptă pe ciobanul moldovean, îi cere să-şi mute turma la negru zăvoi, adică să-şi salveze viaţa, dar ciobanul vrea să-şi înfrunte destinul nemilos, să se contopească cu natura, că asta ne-a rămas nouă, Fănico, contopirea cu natura, cu munţii şi stelele căzătoare.

Zău, mi-e silă de toţi şmecherii ăştia pe care îi dă cultura afară din casă după ce au batjocorit propunerea ministrului agriculturii pentru crearea unui nou brand de ţară. Păi, când Elena Udrea a venit cu frunza, ce-au zis? Au sperat să pice frunza. Că era mare vedetă băsistă înconjurată de mentorii ei băsişti şi de ideologia băsistă de care s-a ales praful.

Şi să te iau şi pe partea religioasă, că suntem ortodocşi, şi te întreb: există Paşti fără miel? Nu este mielul simbolul gastronomic al creştinismului, deşi ştii bine că eu nu mănânc friptură de miel, din principiu, de mic copil, fiind adeptul fripturii de porc la grătar, dar e bine să-l ai pe masă în ziua de Paşti, tradiţional, şi dacă accept ciorba de miel e numai datorită ţie, o singură zi pe an, pentru că, efectiv, nu mă pot abţine.

Să te mai întorc puţin şi să privesc lucrurile din perspectivă istorică, fără să intru în mitologie. Care este cuvântul dacic despre care ştim sigur că este dacic? Brânza, soro. Şi nu de vacă, ci de oaie. Îmi pare rău, dar suntem printre cei mai buni brânzari din Europa. N-am ajuns la rafinamentele francezilor, la mucegaiurile lor, nici la performanţele olandezilor, că la ei vaca este pe primul plan, dar, scuză-mă, brânza românească de oaie, mai ales cea de Sibiu, e mai bună ca oricare.

Au venit şi machidonii cu oile lor în Dobrogea, că de aia s-a îmbogăţit un Gigi Becali şi de aia au ieşit pe piaţă cu fotbalul de la Gică la Giovani. Şi hai să te duc puţin şi prin America. Care este brandul de ţară al SUA, soro? Superman? Nix. Statuia Libertăţii?

Mira-m-aş! Este cauboiul, văcarul, pistolarul din Vestul Sălbatic, pentru care dacă vacă nu e, nimic nu e. Nu mai fac o incursiune prin Australia, cu toate că în unele momente mă simt australian, ceea ce reprezintă, fără îndoială, o formă de dedublare controlată, cum nici nu divaghez spre lâna de aur, căci, aşa cum am spus, nu intru în mitologie, şi să rezum la imaginea oii năzdrăvane din Mioriţa, la semnificaţia cuvântului năzdrăvan, întrucât mioara nu este numai bârsană, este şi năzdrăvană. Şi ce spune DEX-ul, Fănico, despre năzdrăvan: „Înzestrat cu puteri miraculoase, având darul de a şti şi prevesti ce se va întâmpla”. Şi mai înseamnă, soro, priceput, iscusit, dibaci, deştept, admirabil, nemaipomenit, extraordinar, grozav, glumeţ, poznaş, ghiduş.

Păi, cu o oaie bârsană care e şi năzdrăvană nu te faci de râs nicăieri. Mai rămâne problema cu ciobanul, cu faptul regretabil că el ignoră avertismentul mioarei şi se lasă răpus ca mielul la tăiere. Aici este latura absolut poetică a poporului român, cosmogonia lui, detaşarea lui de micimea acestei lumi absorbită de realismul feroce.

Însă, dacă analizăm lucrurile la rece, chiar atât de lirici n-am fost niciodată. Am tranzacţionat destul de bine, măcar de la Brâncoveanu încoace, că şi tu mi-ai spus: „Fănicule, dacă nu ştii să-ţi vinzi marfa, degeaba stai la tarabă în piaţă”, dar eu am folosit termenul tranzacţionist în sensul profund românesc al cuvântului, diferit de al altor popoare, pentru că la noi a tranzacţiona nu este un bisnis propriu-zis, ci o învoială în urma căreia poţi să-ţi pierzi şi capul. Dar o faci cu demnitate, eventual cosmogonic, convins că aperi elementul tău de bază, reduta ta inexpugnabilă, şi aici mă întorc la oaia românească şi zic să n-o denigrăm, să-i dăm şi ei dreptul să spere că va fi cândva un brand de ţară.

În primul rând, e mioritică, iar în al doilea rând, are nevoie de transhumanţă. O apără câinii, o duc ciobanii la stână. Şi dacă măcar una dintre ele este şi năzdrăvană, eu zic s-o facem brand de ţară. Că de frunze, soro, de la Adam şi Eva încoace, ne-am cam plictisit. Şi de toţi moftangiii ce ne pisează cu faliţii noştri, cum ar veni, de la „paşopt” încoace.

ALEXANDRU PĂURARU