Donaţii de Rusalii, în bisericile din Timiş, pentru olimpicii din judeţ

donatii

În 14 iunie, Sala „Capitol” a Filarmonicii de Stat „Banatul” va găzdui spectacolul de gală „Maratonul inteligenţei”, în cadrul căruia aproximativ 120 de elevi timişeni laureaţi la olimpiadele şcolare şi profesorii lor vor fi recompensaţi pentru performanţele lor.

Manifestarea este organizată de Mitropolia Banatului, Fundaţia Culturală Artmedia şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, elevii eminenţi urmând să fie răsplătiţi prin accesul gratuit la recitalurile susţinute de tinerii artişti de la Colegiul Naţional „Ion Vidu” şi de membrii trupei „Peregrinii”.

De asemenea, fiecare dintre ei va primi câte o diplomă, o carte, ciocolată şi un plic cu bani care, graţie generozităţii timişorenilor, ar putea conţine o sumă mai consistentă decât cea tradiţională, de 300 de lei. „Spre deosebire de anii trecuţi, actuala ediţie a galei mizează pe donaţii venite nu numai din partea unor societăţi comerciale din oraş, ci şi de la persoane fizice mai înlesnite şi, de asemenea, pe daniile creştineşti strânse de credincioşii ortodocşi care se vor aduna duminică, de Rusalii, în bisericile din Timiş.

La îndemnul ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului, doritorii vor putea să dăruiască din puţinul lor pentru elevii merituoşi ai judeţului chiar în lăcaşurile de cult.

Nu suma, ci gestul contează, căci orice milion începe cu… un leu. Totodată, până în 8 iunie, oamenii mărinimoşi pot depune bani şi în contul Mitropoliei Banatului, deschis în acest scop la Banca Transilvania, cod IBAN RO24BTRL RONCRT00P2253602 „, subliniază Doina Popa, preşedinta Fundaţiei Culturale Artmedia.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *