Cosmin Tabără: Trebuie să rezolvăm urgent problemele de la Colterm. Acesta este rolul nostru, nu să lăsăm oamenii în frig, cum s-a întâmplat până acum

Colterm menține un stoc constant, atât la cărbune cât și la gaze naturale

Viceprimarul liberal Cosmin Tabără a transmis, vineri după-amiază, pe Facebook, că Primăria Timișoara trebuie să rezolve cât mai rapid problemele de la Colterm, pentru ca oamenii să nu stea în frig.

„Colterm… problema interminabilă si spinoasă a Primăriei Timișoara.

Timpul trece, problema se acutizează. Discuția legată de situația financiară întocmită a societății este destul de întortocheată și tratată cu superficialitate. Nu-mi doresc să fac alte supoziții. Mă interesează să găsim soluția acestei situații spinoase pentru orașul nostru. Acesta este rolul nostru, nu să lăsăm oamenii în frig, cum s-a întâmplat până acum.

De la întocmirea acestei situații financiare și până astăzi au trecut două luni, iar aparatul de specialitate nu a pus în discuția consilierilor locali acest bilanț, nici situația bunurilor nu a fost explicit clarificată din punctul de vedere al evidenței contabile. Nu au fost explicate pierderile, de la câteva zeci de milioane în 2019 la peste 300 acum

Ce s-a întâmplat cu acea majorare de capital de pe hârtie, în realitate? Din punctul de vedere al Colterm, situația financiară e făcută în regulă, dar care este punctul de vedere al Primăriei? Aparatul de specialitate nu a explicat în amănunt toate aceste nelămuriri.

Corect era amânarea proiectului și reitrodus după discuții profunde. Pentru ca aprobarea lui să nu reprezinte doar o descărcare a celor care au procedat în acest mod în ultimii ani.

Pentru Colterm, prelungirea și tergiversarea aceasta reprezintă un pericol. Orice zi care trece înseamnă o zi pierdută. Primăria are obligația de a face de urgență plățile către Colterm!!!

Prin plata restanțelor, se poate asigura cărbunele și gazul prin care aducem căldură în casele timișorenilor, dar mai există și posibilitatea achiziționării certificatelor EUA până la sfârșitul lunii aprilie. Prețul acum este de aproximativ 75 Euro pentru fiecare, în scădere de la 80 de Euro. Cumpărați-le pentru a evita o creștere a prețurilor până la 30 aprilie 2023 sau o altă amendă.

CITEȘTE ȘI: Mulţumiri adresate medicului timişorean Jenel Pătraşcu. A salvat piciorul unui miner căzut de la 22 de metri

Bilanțul de pierdere este de 80 de milioane de lei la care se adaugă TVA, doar pe decembrie fiind de 16 milioane de lei. Restul subvenției… bani suficienți pentru gospodărire urgentă.

Scăpați de această situație! Se poate trece la o organizare interioară care să reducă mai mult pierderile și costurile!”, a scris Tabără pe rețeaua de socializare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *