Continuă scandalul lotului 3 al autostrăzii Lugoj-Deva. Lucrările sunt gata, circulația este închisă

Chiar dacă recepția lotului trei al autostrăzii Lugoj-Deva trebuia să fie făcută încă din prima parte a lunii august, porțiunea respectivă rămâne închisă circulației. Ea nu a fost încă recepționată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Este vorba despre 21 de kilometri de drum despre care reprezentanții Asociației Pro Infrastructura susțin că ar putea fi deschiși traficului în condiții de deplină siguranță.

CITEȘTE ȘI: Garantarea creditelor, o temă de interes major

„Se împlinesc 14 zile de când lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva putea fi inaugurat. În timp ce șoferii își riscă în continuare viața pe drumurile naționale (DN7 și DN68A) extrem de periculoase, aglomerate și cu o calitate execrabilă a asfaltului, ministrul Transporturilor Cuc și directorul CNAIR Scarlat se întrec în explicații aiuritoare! Ultima se referă la perioada de garanție a lucrărilor. Chiar și cei doi indivizi recunosc că autostrada e circulabilă, însă doar în condițiile în care constructorul acceptă o extindere a garanției de la 4 la 10 ani. Este greu de înțeles cum tronsonul nu este bun pentru trafic dacă antreprenorul garantează 4 ani, însă brusc devine apt dacă se oferă 10..”, au precizat cei de la Pro Infrastructura pe pagina lor de Facebook.

Pe de altă parte, ministrul transporturilor, care promisese o inspectie pe tronsonul respectiv, nu a mai ajuns în zonă în ziua stabilită. El a declarat că, într-o conferință de presă, contractul pentru realizarea lotului 3 din autostrada Lugoj-Deva ar putea fi reziliat, în urma unei întâlniri cu constructorul acestui tronson, în caz contrar reprezentanţii statului urmând să ceară garanţii suplimentare. Răzvan Cuc a adăugat că deja a dat termen 10 zile pentru remedierea problemelor, care însă nu s-au rezolvat. ‘Dacă ei n-au fost în stare să facă nişte decolmatări în 10 zile… n-au fost în stare să aducă două utilaje… Adică dacă ne chinuim aici facem noi cu 20 de inşi decolmatarea şanţurilor cu lopeţile, nu e greu. Dar eu cred că unele elemente din cadrul companiei (CNAIR – n.r.) au plecat şi s-au dus să lucreze la ei şi îi învaţă că n-au ce să vă facă, se poate merge şi aşa. Nu! Eu am spus-o, dar cred că n-au înţeles bine şmecheraşii. Nu mai merge aşa! Deci nu stăm să negociem. Negocierea s-a făcut la momentul semnării contractului. Ei au încasat deja 90 şi ceva la sută din banii de autostradă. Nu suntem la piaţă, faceţi ce trebuie să faceţi, dacă nu, ne despărţim’, a continuat ministrul, citat de dcnews.ro


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns