Consilier scandalizat de unele spectacole ale teatrelor din Timișoara: „Mai bine stai și te uiți liniștit la un film porno acasă”

clt 2

Notele obținute de managerii instituțiilor de cultură aflate sub oblăduirea Primăriei Timișoara au stârnit opinii dintre cele mai diverse la ședința în plen a consiliului local. În timp ce unii s-au mirat că evaluările din afara municipalității au fost toate de nota 10, iar decizia finală a aparținut, de fapt, omului primăriei, alții au fost deranjați de aspecte care țin de conținut.

Astfel, unul dintre aleșii locali a declarat că or fi bune notele, dar există și unele spectacole la care nu e deloc indicat să se meargă cu copiii. „Au fost cazuri de oameni care au fost nevoiți să plece de la spectacole, pentru că s-au rușinat de ce vedeau copiii acolo. Decât așa, mai bine stai și te uiți liniștit la un film porno acasă”, a spus Simion Moșiu, inginer de meserie și președinte al Comisiei pentru cultură a CLT.

Replica nu a întârziat, alt consilier explicându-i că întreaga epocă a Renașterii a fost plină de nuduri, inclusiv în biserici, și că nu este nimic rușinos în asta. Între timp, un alt consilier, Adrian Orza, constata că directorii teatrelor german și maghiar sunt singurii care au luat nota 9, restul fiind cotați cu 10.

Existența teatrelor în trei limbi în Timișoara constituie una dintre trăsăturile care au condus la câștigarea titlului de Capitală Culturală Europeană, consideră alesul. Chestiunea notelor a fost lămurită chiar de primarul Timișoarei, care a arătat că evaluarea aceea atât de optimistă a fost efectuată de experți independenți.

În aceeași ordine de idei, tot luni a fost supusă aprobării consilierilor locali agenda culturală pentru anul în curs, care include evenimente derulate prin Casa de cultură a municipiului, valoarea totală pentru organizarea acestora ridicându-se la 12,6 milioane de lei.

Unul dintre proiectele care le-au părut controversate aleșilor la ședința de luna trecută, și anume construirea unui mini-cartier cu șapte blocuri a câte zece etaje de către RATT, cu scopul fidelizării angajaților, a reușit să primească ieri aprobare. Este vorba, însă, doar despre un studiu de oportunitate, iar până la punerea în practică va fi o cale ceva mai lungă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Consilier scandalizat de unele spectacole ale teatrelor din Timișoara: „Mai bine stai și te uiți liniștit la un film porno acasă”

  1. Are perfecta dreptate omul, dar si remarca legata de nudurile renasterii este corecta. Intrebarea este daca a fi consumator de arta este sau nu de bine?! Mai ales daca aceasta consumatie se face aducand elevi cu forta la spectacole si rasplatindu-i prin note si scutiri de teme!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *